Resfinţire de biserică în localitatea doljeană Poiana Mare
În duminica a noua după Rusalii (Umblarea pe mare - potolirea furtunii), Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia "Sfântul Nicolae", din localitatea doljeană Poiana Mare pentru a săvârşi resfinţirea bisericii.
IPS Irineu a subliniat rolul pe care îl au credinţa şi rugăciunea în viaţa fiecăruia dintre noi: "Credinţa care nu se îndoieşte, aceea întăreşte apa, adică spulberă toate valurile lumii şi tot ceea ce este rău, ceea ce este dăunător. Prin credinţă, apa se transformă într-o cărare tare care duce la Dumnezeu. Aşa se face că boala, dacă o înduri cu credinţă, devine cunună neveştejită în Împărăţia Cerurilor. Aşa se face că lipsurile pe care le avem în această lume, dacă le purtăm cu nădejdea Învierii, se fac cu adevărat cărare tare spre ceruri. Aşa se face că, dacă suntem ispitiţi, oropsiţi de viaţă, batjocoriţi de oameni, şi noi mulţumim lui Dumnezeu, toate ni se fac temelie pentru lumea cea veşnică. Nimeni nu se poate mântui dacă nu are ajutorul lui Dumnezeu". La final, după ce au trecut prin sfântul altar, credincioşii au participat la agapa frăţească organizată de cei doi preoţi slujitori Nicolae Tortolea şi Laurenţiu Vancă. Biserica cu hramul "Sfântul Nicolae" din localitatea Poiana Mare a fost ctitorită în 1905 de boierul Ioniţă Marincu.