Resfinţire de biserică la Amărăşti, Vâlcea
În ziua prăznuirii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, PS Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de 12 preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii din parohia Nemoiu, com. Amărăşti, jud.Vâlcea. Preasfinţia Sa a hirotesit duhovnic pe părintele Cătălin Vladu, de la parohia Aninoasa. La Sfânta Liturghie răspunsurile au fost date de către Corul de cameră "Passionis" de la Universitatea de Muzică din Bucureşti. A avut loc şi prima ediţie a Festivalului de cultură religioasă, folclor şi artă populară intitulat "Ortodoxie şi Tradiţie". Au participat grupuri de copii şi preoţi de la peste 15 parohii din Eparhia Râmnicului, care derulează proiectul catehetic "Hristos împărtăşit copiilor". Copiii îmbrăcaţi în costume populare au recitat poezii, cântece religioase şi folclorice şi au prezentat câteva momente artistice de teatru şi dansuri tradiţionale.