Resfinţire de biserică la Parohia Valea Seacă

Un articol de: Pr. Daniel-Ionel Marari - 10 Septembrie 2019

În ziua de 7 septembrie 2019, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a resfinţit biserica Parohiei Valea Seacă, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău. Ierarhul a binecuvântat Centrul social-filantropic şi cultural catehetic „Sfântul Ioan Rusul” şi a oficiat Sfânta Liturghie. În cadrul slujbei, Înaltpreasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a îndemnat la trăirea dreptei credinţe ortodoxe, dar şi la mărturisirea ei în aceste vremuri din ce în ce mai dificile. Pentru ascultarea şi pentru râvna depusă de preotul paroh Neculai Burduja a primit distincţia onorifică de iconom stavrofor. La finalul slujbei au fost oferite diplome tuturor celor care au ajutat, cu timp şi fără timp, la realizarea acestor frumoase lucruri. Pentru implicarea şi sprijinul acordat, primarul comunei Valea Seacă, Ioan Pravăţ, a fost distins de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim cu Ordinul „Episcop Melchisedec” pentru mireni. În semn de preţuire, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a citit rugăciuni de binecuvântare pentru începerea anului şcolar şi a oferit în dar tuturor elevilor prezenţi peste 200 de pachete conţinând dulciuri şi rechizite şcolare.