Resfinţire de biserică la poalele colinei Copou

Un articol de: Tudorel Rusu - 09 Octombrie 2017

Ieri, 8 octombrie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a resfinţit Biserica „Sfântul Apostol Toma“, sau Toma Cozma, aşa cum mai este cunoscută, din Iaşi.

Pe o ploaie tomnatică, sute de credincioşi au fost prezenţi ieri, 8 octombrie, la resfinţirea Bisericii Toma Cozma din Iaşi. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După aceasta a fost săvârşită Sfânta Liturghie arhierească pe un podium special amenajat în curtea locaşului de cult.

După citirea pericopei evanghelice a zilei, Părintele Mitropolit a rostit un cuvânt de învăţătură. „În Evanghelia de astăzi ni s-a relatat despre învierea fiului unei văduve dintr-un oraş din Ţara Sfântă, numit Nain. Prin aceasta se arată marele adevăr: că Domnul nostru Iisus Hristos este Domnul Învierii, Domnul Vieţii şi că ultimul cuvânt nu-l are moartea, ultimul cuvânt nu-l are mormântul, ultimul cuvânt nu-l are întunericul în care suntem aşezaţi fiecare la sorocul vieţii noastre, ci ultimul cuvânt îl are Învierea. Domnul Hristos este Domnul Învierii, arătându-ne prin aceasta că destinaţia vieţii noastre nu este mormântul, ci este învierea Împărăţiei lui Dumnezeu“, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.

La final Sfintei Liturghii, preotul paroh Mihai Mărgineanu a primit distincţia „Crucea Patriarhală“, acordată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru efortul depus la consolidarea şi înfrumuseţarea sfântului locaş de cult. De asemenea, preotul slujitor Iustinian-Ionuţ Răduc a primit „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei“, din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan.

Pe parcursul zilei, credincioşii s-au închinat, potrivit tradiţiei, în Sfântul Altar, dar şi la părticele din moaştele Sfântului Apostol Toma şi ale Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina.

Biserica Toma Cozma, cu hramurile Sfântul Apostol Toma şi Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, a fost înălţată în anul 1807, pe coasta vestică a dealului „Muntenimii“, mai târziu, „mahalaua Păcurarilor“, situată la poalele Copoului, una dintre cele şapte coline ale Iaşului, cu o frumoasă perspectivă asupra zonei de nord-vest a oraşului.