Resfinţire de biserică la Târgovişte
Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei (foto), înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 31 octombrie, slujba de resfinţire a bisericii parohiale cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", din localitatea Serdanu, comuna Lunguleţu, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei.
La slujba de resfinţire şi la Sfânta Liturghie au participat numeroşi credincioşi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. IPS Mitropolit Nifon a evidenţiat, în cuvântul de învăţătură de la finalul sfintei slujbe, locul deosebit pe care sfântul lăcaş îl are în cadrul activităţii pastoral-misionare parohiale, ca centru de sfinţenie, de unitate şi de solidaritate a credincioşilor, dar şi rolul pe care sfinţenia o are, în general, în Ortodoxie, ca sens al vieţii de credinţă al poporului lui Dumnezeu. Biserica Parohiei Serdanu datează din anul 1832 şi a fost construită pe locul unei vechi biserici din lemn, aparţinând unui fost schit de călugări. Între anii 2006 şi 2010 s-au întreprins ample lucrări de restaurare, conservare şi înfrumuseţare a sfântului lăcaş. (I.B.)