Resfințire de pictură și sfințire de complex parohial, la Parohia nemțeană Grumăzești
În Duminica a 5-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a fost prezent în Parohia „Sfântul Mina” și „Adormirea Maicii Domnului” din satul Grumăzești, Protopopiatul Târgu Neamț.
Ierarhul a slujit Sfânta Liturghie și a săvârșit slujba de sfințire a picturii interioare, precum și slujba de sfințire a noului complex parohial. În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a arătat că teama exagerată de diavol este nejustificată: „În orice întâlnire pe care am avea-o cu răul, inclusiv cu demonul, Evanghelia acestei duminici ne învață să avem nădejde și credință, pentru că nu diavolul, răul, este atotputernic, ci Domnul. Iar noi, cei care am făcut legământul cu Dumnezeu în Botez, anume că ne lepădăm de Satana și de toate lucrurile lui și de toată trufia lui, trebuie să nu ne temem de demon, de răul, de minciuna și de seducția lui și a acestei lumi. Să ne temem de faptul că de multe ori nu mai simțim adânc rugăciunea, să ne temem că nu ne doare durerea celuilalt, că trecem nepăsători peste suferința omului de lângă noi, să ne temem că nu privim lumea cu ochii lui Hristos, ci nepăsători, preocupați doar de confortul nostru imediat și de siguranța noastră imediată. Ne învață Sfântul Apostol Pavel să lărgim inimile noastre, să încapă în ele bucuria lui Dumnezeu și să-i privim pe semenii noștri cu ochii lui Dumnezeu, cu cinstire, grabnic să-i ajutăm pe semeni, rugându-ne pentru ei”.
La final, Preasfinția Sa a săvârșit și slujba de sfințire a noului complex parohial de la Grumăzești. Drept răsplată pentru osteneala depusă, părintele paroh Bogdan Alexandru Ailenei a primit distincția „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei”.