Resfințire și Liturghie arhierească în Parohia Bumbești-Pițic, județul Gorj
În Duminica a 24-a după Rusalii, IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a resfințit Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a Parohiei Bumbești-Pițic, din județul Gorj.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța existenței Bisericii în mijlocul unei comunități. Biserica este mama noastră a tuturor, unde venim să primim binecuvântare de la Dumnezeu la fiecare etapă importantă din viața noastră. „Noi suntem aduși la biserică și chemați de Dumnezeu. Glasul clopotului ne cheamă la biserică și știm că ziua de duminică și zilele de sărbătoare sunt făcute pentru mântuirea noastră. Biserica este viața noastră, este inima noastră care pulsează sângele dumnezeiesc în trupul și sufletele noastre. Cei care iubesc Biserica vor fi binecuvântați de Domnul, iar cei care urăsc Biserica, rușinați vor fi de Domnul”.
În continuare, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre minunile săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos, relatate de către Evanghelistul Luca în capitolul 8, versetele 41-56, unde aflăm de vindecarea femeii cu scurgere de sânge și de învierea fiicei lui Iair, mai marele sinagogii.
„Credința este poarta prin care intră vindecarea, nu doar prin atingere. Toți s-au atins de Mântuitorul Hristos, dar nici unul nu a primit vindecarea. Toți s-au îmbulzit să-L atingă, dar numai femeia a primit energia, ceea ce înseamnă că doar credința în Dumnezeu este dătătoare de viață, este vindecătoare, este eliberatoare de tot răul. Când ai credință, te îndepărtezi de la cel rău și te apropii de Dumnezeu pentru că El este Acela care vine îndată în ajutorul tău, te vindecă și îți dă sănătate și sufletului și trupului”. Pentru a nu pierde relația cu Dumnezeu, Părintele Mitropolit Irineu a îndemnat pe ascultători ca mereu să poarte pe buzele lor rugăciunea Tatăl nostru. Rostind cu credință această scurtă rugăciune, mărturisim că suntem copii ai lui Dumnezeu, care nu întârzie să vină în ajutorul celor care Îl cheamă.
Pentru buna implicare misionară, părintele paroh Săpun Ioan a primit gramată de mulțumire și Crucea Sf. Nicodim, clasa I. Totodată, au fost oferite gramate arhierești oficialităților locale ale comunei Bumbești-Pițic și enoriașilor care s-au implicat în lucrările de înfrumusețare a sfintei biserici.