Resfinţirea Bisericii Bălăbăneşti Deal, judeţul Galaţi
În Duminica a 24-a după Rusalii, în data de 6 noiembrie 2016, când Biserica Ortodoxă face pomenirea învierii fiicei lui Iair, credincioşii Parohiei Bălăbăneşti Deal, din judeţul Galaţi, au participat la resfinţirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. La eveniment au fost prezenţi ctitorii, autorităţile locale, precum şi numeroşi credincioşi din parohie şi din satele învecinate. În continuare, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii, pe o scenă special amenajată în imediata apropiere a bisericii. La slujbă a participat şi un grup de tineri din parohia gălăţeană „Sfinţii Trei Ierarhi”, însoţiţi de preotul paroh care, la marile sărbători creştine, se implică în diferite programe cultural-educaţionale şi social-filantropice. La momentul liturgic cuvenit, copiii prezenţi la Sfânta Liturghie, majoritatea integraţi în programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor", îmbrăcaţi în frumosul şi autenticul port popular, au susţinut un program artistic, după care au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.
Pentru bogata activitate pastoral-misionară desfăşurată în parohie, tânărul preot Mihai Enache a primit rangul de sachelar. La final, parohia a oferit pachete cu alimente atât celor prezenţi, cât şi celor bolnavi, singuri sau cu reale probleme sociale, în general persoane nedeplasabile aflate în evidenţele speciale ale parohiei.