Resfinţirea bisericii din Fălcuşa

Un articol de: Protopop Dan Dregan - 17 Mai 2011

În Duminica a 4-a după Paşti, Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a resfinţit biserica din filia Fălcuşa, Parohia Gostila, Protopopiatul Jibou. PS Petroniu a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, fiind prezent, alături de credincioşii din sat, şi un mare număr de credincioşi din satele învecinate.

De la întemeierea satului, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, toţi locuitorii din Fălcuşa au fost români de credinţă ortodoxă, dar, din cauza lipsei de bani, fiind şi un sat izolat, credincioşii n-au avut biserică, astfel că ei mergeau la biserica din Poiana. Crescând numărul de familii, un preot ajungea la ei când şi când, le făcea slujbe afară, sub un păr mare, în care era atârnat clopotul care-i chema la rugăciune. Pe la jumătatea secolului al XVIII-lea s-a construit o biserică din lemn care a dăinuit până în 1880. În 1883 s-a construit, pe acelaşi loc, actuala biserică din piatră, fără să fie sfinţită de arhiereu. Ea s-a renovat în 1908 şi apoi în 1970, şi a fost târnosită în 1977, tot într-o zi de 15 mai, de vrednicul de pomenire episcop Vasile Coman al Oradiei, când a fost instalat şi preotul Gavril Chirilă. Fălcuşa a fost afiliată la satele vecine, Poiana Blenchii, Muncel sau Gostila. În 2000, pentru scurt timp, Fălcuşa a devenit parohie de sine stătătoare, avându-l ca paroh pe pr. Gavril Chirilă, ca apoi să devină filie la Parohia Căpâlna, iar din 2010, revine la Gostila. Lucrări capitale la Fălcuşa Pentru cele 50 de suflete care formează comunitatea creştină din Fălcuşa, ziua de 15 mai 2011 a fost o zi de înălţare sufletească şi binecuvântare, prin săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti de Preasfinţitul Petroniu, care a resfinţit lăcaşul, încununând astfel jertfa credincioşilor din Fălcuşa şi a pr. Gavril Chirilă, care este un adevărat ctitor. Pr. Gavril Chirilă a zidit din temelie două biserici, cea de la Gostila, târnosită de PS Petroniu în 2001, şi la Căpâlna (unde părintele păstoreşte în momentul de faţă), târnosită de PS Petroniu în 2010. La Fălcuşa s-a realizat reparaţie capitală: pictura în tehnica fresco, iconostas şi mobilier din stejar sculptat, geamuri, lambriuri, pardoseală, terasit exterior, trotuare, garduri, valoarea lucrărilor ajungând la 270.000 lei. Pr. Gavril Chirilă a pus suflet şi a depus mult efort la ridicarea acestor lăcaşuri sfinte. Pentru vrednicia sa, PS Petroniu l-a distins cu "Crucea sălăjană". Tânărul pr. Marius-Tiberiu Sabău, parohul de la Gostila şi al filiei Fălcuşa, care a realizat, la rându-i, lucrări la această biserică: vopsirea tablei acoperişului şi a gardului, ridicarea a două troiţe, montarea jgheaburilor şi a burlanelor, dotarea cu obiecte bisericeşti şi cu mochetă etc., precum şi la biserica şi casa parohială din Gostila (fără a aminti realizările duhovniceşti), a fost hirotesit sachelar, cu drept de a purta brâu albastru. În cuvântul de învăţătură, PS Petroniu a subliniat importanţa bisericii care a fost resfinţită, mărturie a spiritualităţii ortodoxe în această comunitate şi a invocat binecuvântarea lui Dumnezeu asupra tuturor celor care au jertfit pentru această biserică.