Resfinţirea bisericii din satul Dornişoara, comuna Poiana Stampei
Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din filia Dornişoara a parohiei Poiana Stampei II, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, a fost resfinţită duminică, 22 mai, de către Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. La acest eveniment religios au participat sute de persoane, care au dorit să se roage în timpul Sfintei Liturghii şi să treacă prin sfântul altar.
Credincioşii din comuna Poiana Stampei, dar şi din alte localităţi din judeţul Suceava, au participat duminica trecută la resfinţirea bisericii din localitatea Dornişoara. De dimineaţă, IPS Pimen a fost aşteptat în mijlocul satului de o caleaşcă, iar, de aici, ierarhul locului s-a îndreptat către sfântul lăcaş, însoţit de călăreţi îmbrăcaţi în costume naţionale. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a fost întâmpinat de copii care i-au oferit flori, de autorităţile locale şi de mulţimea de credincioşi. După resfinţirea bisericii, pe un podium amenajat în curtea lăcaşului de închinăciune, IPS Pimen a săvârşit Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. La finalul slujbei, Înalt Preasfinţitul Pimen a adresat un cuvânt de învăţătură şi a acordat părintelui suplinitor Constantin Dragomir Jbanca, parohul de la Poiana Stampei II, rangul de iconom stavrofor. Au mai primit distincţii de vrednicie primarul comunei Poiana Stampei, Elisei Todaşcă, epitropul Ioan Motrescu, şi enoriaşul Petru Creţu. Biserica din satul Dornişoara a început să se zidească în anul 1936 şi a fost terminată în anul 1944, când a fost târnosită prima dată. "Din anul 2008, de când am venit în parohie, a fost schimbat acoperişul şi pardoseala, fiind realizată pictura, după ce s-au placat pereţii cu rigips. "Am fost susţinuţi, în mare parte, de Primăria Poiana Stampei. Cei peste 800 de credincioşi prezenţi la acest eveniment au participat cu mare bucurie la resfinţirea bisericii, mai ales că IPS Pimen a slujit pentru prima dată Sfânta Liturghie în Dornişoara", a relatat pr. Constantin Dragomir Jbanca.