Resfinţirea bisericii parohiale din localitatea Serdanu din Arhiepiscopia Târgoviştei
Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat duminică, 31 octombrie, slujba de resfinţire a bisericii parohiale cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", din localitatea Serdanu, comuna Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa. IPS Mitropolit Nifon a evidenţiat, în cuvântul său de învăţătură de la finalul sfintei slujbe, locul deosebit pe care sfântul locaş îl are în cadrul activităţii pastoral-misionare parohiale, ca centru de sfinţenie, de unitate şi de solidaritate al credincioşilor, dar şi rolul pe care sfinţenia o are, în general, în Ortodoxie, ca sens al vieţii de credinţă al poporului lui Dumnezeu.