Resfințirea bisericii Regimentului 69 artilerie mixtă „Silvania” din Şimleu Silvaniei

Un articol de: Arhid. Ionică Torcoș - 01 Noiembrie 2022

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a resfințit Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din incinta Unității Militare 01468 din Şimleu Silvaniei, în prezența cadrelor militare, a comandantului Ștefan Toader, a personalului civil angajat și a numeroși credincioși.

După binecuvântarea lăcașului de cult, eveniment care a avut loc duminică, 30 octombrie, PS Episcop Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie. Cu acest prilej, biserica a primit și al doilea hram, „Acoperământul Maicii Domnului”. Ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Ionel-Sergiu Mocan. La final, PS Episcop Petroniu i-a acordat preotului militar Ioan-Adrian Crâșmar, de la Regimentul 69 artilerie mixtă „Silvania”, o diplomă de ctitor al Centrului eparhial și o machetă a acestui edificiu. Au mai fost acordate diplome de apreciere celor care s-au implicat în finalizarea lucrărilor efectuate la biserica din incinta unităţii militare.

Comandantul Ștefan Toader i-a dăruit ierarhului o icoană, iar Mihai-Cristian Lazar, primarul Șimleului Silvaniei, i-a oferit pr. Ioan-Adrian Crâșmar o diplomă de apreciere și o plachetă. Pr. Ioan Crâşmar activează în cadrul acestei unităţi militare din anul 2004. Cu sprijinul material al cadrelor militare, în anul 2011, lucrările de edificare a bisericii au fost finalizate, aceasta fiind sfinţită la 3 iulie 2011. Între 2021 și 2022, în urma extinderii lăcașului de cult pe o lungime de 13 metri și pe o lățime de 5,3 metri și a edificării pe structură de lemn, au fost realizate mai multe lucrări în interior şi la exterior.