Resfințirea Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Sângeorgiu de Mureș I
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a resfințit Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Sângeorgiu de Mureș I, Protopopiatul Târgu-Mureș, apoi a săvârşit Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură, cu ocazia hramului, duminică, 6 decembrie.
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu a vorbit despre sfinţenia ca „acceptarea voinței lui Dumnezeu cu bucurie și entuziasm. Dacă noi rămânem fideli Celui Preaînalt, El va sfinți și sufletele, și trupurile noastre. La aceasta ne îndeamnă Sfântul Ierarh Nicolae, al cărui chip luminos era împodobit cu alese virtuți, precum credința dreaptă, curăția inimii, bunătatea și facerea de bine”.
Preotul paroh Gigel Roată a primit din partea ierarhului o diplomă de vrednicie, o icoană cu Sfinții Ierarhi Bălgrădeni și o bederniță, iar ostenitorii și binefăcătorii care au contribuit la înfrumusețarea și renovarea locașului de închinare au primit diplome de aleasă cinstire.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent la sfârşitul săptămânii trecute la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” de la Sighișoara, cu prilejul alegerii și instalării noului stareț al așezământului, protosinghelul Emanuel Pleș.