Resfinţirea bisericii vechi a Mănăstirii Lainici
Câteva sute de credincioşi au participat ieri la slujba Sfintei Liturghii şi la slujba de resfinţire a bisericii vechi a Mănăstirii Lainici ce are hramul "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului". Momentele liturgice au fost săvârşite de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, şi un sobor de preoţi şi diaconi. Sărbătoarea duhovnicească a resfinţirii sfântului lăcaş, săvârşită în zi de hram, sub pronia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, reprezintă încununarea eforturilor făcute în ultimii ani pentru renovarea şi consolidarea acestei biserici construite la începutul secolului al XIX-lea.