Resfințirea Mănăstirii Dealu de lângă Târgoviște
Duminică, 10 iunie 2018, are loc slujba de sfințire a bisericii Mănăstirii Dealu de lângă municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița. Slujbele bisericești săvârșite cu acest prilej de către un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române vor începe de la ora 7:00.
Pentru credincioșii și pelerinii care vor participa la acest eveniment, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei informează că în intervalul orar 7:00-16:00, va fi închisă circulaţiei autovehiculelor strada Aleea Mănăstirii Dealu (DJ 718A), segmentul cuprins între intersecţia DN 72 şi Mănăstirea Dealu, cu excepția riveranilor și a autobuzelor cu care vor veni pelerinii.
Din motive de securitate, nu se va putea urca la mănăstire cu autovehiculele personale, însă cei dornici să participe la acest eveniment o vor putea face cu mijloacele de transport în comun, asigurate în mod gratuit astfel: două autobuze vor circula din oră în oră, în intervalul 7:00-14:00, pe următorul traseu: Biserica Eroilor (M XI) - Mitropolia - Mănăstirea Dealu; două autobuze vor circula din oră în oră, în intervalul 7:00-14:00, pe următorul traseu: Biserica „Sfinții Arhangheli” (Autogara) - Doi Brazi - Mănăstirea Dealu; în intervalul 14:00-16:00 cele patru autobuze vor asigura transportul pelerinilor de la Mănăstirea Dealu către municipiul Târgoviște, spre cele patru zone de îmbarcare. Pelerinii care vor veni cu mijloace de transport personale vor putea parca la baza dealului și vor putea utiliza, pentru a ajunge și pentru a coborî de la mănăstire, două microbuze de transport persoane, în intervalul 7:00-16:00.