Resfințirea unui laborator al învierii spirituale

Cu deosebită bucurie duhovnicească, participăm astăzi la sărbătoarea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, pe care Biserica Ortodoxă Română îl cinstește în mod deosebit în ziua de 27 septembrie, când sărbătorim şi noul hram al ctitoriei sale - Mănăstirea Antim din București.

Vatră de rugăciune şi oază de linişte într-un oraş aglomerat, Mănăstirea Antim este locul unde, de trei secole, se împletesc şi se întregesc reciproc cultul şi cultura, liturghia şi filantropia, omilia şi învăţătura, slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Ctitorie a Sfântului Mitropolit Antim Ivireanul, mănăstirea ce-i poartă numele a fost cons­truită între anii 1713 și 1715, în apropierea Dea­lului Mitropoliei, fiind recunoscută drept un monument reprezentativ al stilului brâncovenesc, purtând amprenta viziunii artistice
a sfântului ctitor, dar și ca adevărată vatră de istorie, cultură, spiritualitate şi filantropie.

Începuturile acestui așezământ monahal sunt legate de un semn dumnezeiesc pe care Sfântul Antim Ivireanul l-a primit în ziua pomenirii Sfintei Agata și de întocmirea, tot de către el, a unui „Aşezământ al tuturor lucrurilor...”, la data de 24 aprilie 1713, în care mărturisea că zidește acest lăcaş spre „slava lui Dumnezeu şi în cinstea tuturor sfinţilor”. În cuprinsul acestui preţios manuscris se găsește prima schiță a viitoarei biserici, desenată chiar de eruditul mitropolit, dar și o seamă de îndrumări privind viața, activitățile și misiunea pe care mănăstirea trebuie să le desfășoare în mijlocul cetății Bucureştilor.

Mitropolitul Antim însuşi va supraveghea cu multă atenție lucrările de zidire a mănăstirii, ostenindu-se personal pentru sculptarea ușilor şi pictarea celor două icoane, a hramului şi a celor patru sfinți ocrotitori ai săi, punând în lumină darurile sale de arhitect, sculptor şi pictor.

După o intensă activitate edilitară desfăşurată între anii 1713 și 1715, Sfântul Mitropolit Antim târnosea, la data de 20 mai 1715, biserica mare a mănăstirii, dar și o parte din cetatea împrejmuitoare. Cu acest prilej, va întocmi un nou hrisov arhieresc, un adevărat testament, prin care se vădeau din nou dragostea și grija sa deosebită pentru „ajutoriul şi mângâiarea” celor săraci, a celor bolnavi, a celor închiși, a „celor streini”, pentru „cei ce vor să înveţe”, pentru fetele sărace, preocuparea pentru luminarea poporului prin tipărirea de cărți, dar mai ales pentru „spăsenia şi mântuirea tuturor”.

Prin acest act, Mitropolitul Antim încredința mănăstirii ctitorite de el, spre moștenire și „bună chiverniseală”, atât bunurile sale materiale (două tipografii, biblioteca, darurile și donațiile primite), dar, mai ales, împlinirea faptelor iubirii milostive față de cei săraci, după cum el însuși hotărâse până în cele mai mici amănunte.

Animați de acest duh al iubirii milostive, de-a lungul a trei secole care au trecut de la întemeierea mănăstirii, egumenii și viețuitorii ei s-au străduit, pe cât posibil, să împlinească cele cerute de sfântul ctitor, Mănăstirea Antim dovedindu-se a fi un adevărat focar de viaţă liturgică autentică, fără a neglija preocupările culturale şi slujirea aproapelui.

Astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu vom săvârși slujba de sfințire a paraclisului istoric al Mănăstirii Antim. Acest paraclis, aflat în curtea Mănăstirii Antim, în partea dreaptă, a fost început de Sfântul Antim Ivireanul în anul 1715 și terminat de familia boierului Matei Ruset în 1760, deoarece Sfântul Antim a murit ca martir în 1716. În anul 1812, paraclisul a fost lărgit de către Episcopul Iosif al Argeșului (†1820), pe când Mănăstirea Antim era metoc al Eparhiei Argeșului. Episcopul Iosif a realizat un pronaos obținut din adăugirea a două camere din casa stăreției, vecină cu paraclisul, și integrarea acestor încăperi în corpul paraclisului. Până atunci, starețul avea posibilitatea de a coborî din camera sa direct în paraclis, pentru rugăciune.

Inițial, paraclisul a fost pus sub ocrotirea Sfinților Visarion al Larisei, Atanasie cel Mare și Haralambie. Episcopul Clement al Argeșului, care a restaurat paraclisul între anii 1860 și 1863, a adăugat și hramul Sfântului Clement (al Ancirei sau al Romei, fără a fi precizat). Hramul principal dedicat Sfântului Visarion, Arhi­episcopul Larisei (†1540), sărbătorit în 15 septembrie, este legat de aducerea sfintelor sale moaște la București, în anul 1730, în timpul unei epidemii de ciumă. Construcția paraclisului fiind finalizată în 1760, i-a fost fixat definitiv acest hram al Sfântului Ierarh Visarion, care era foarte popular atunci în Țara Românească.

Paraclisul a fost pictat de mai multe ori de-a lungul istoriei; mici fragmente ale vechilor straturi picturale se mai păstrează și azi. Toate aceste straturi picturale degradându-se iremediabil, din cauza umezelii care venea din pânza freatică, dar și din desele inundații ale râului Dâmbovița, nesistematizat pe atunci, l-au determinat pe părintele stareț Sofian Boghiu să propună, în anul 1950, realizarea unei noi picturi, în frescă, la paraclis.

Patriarhul Justinian Marina a aprobat propunerea și a fost ales un pictor cunoscut al vremii, Dimitrie Nicolaide, care a stabilit un program iconografic destul de complex, realizat miniatural, luminos, respectând proporțiile și arhitectura, deși paraclisul este redus ca dimensiuni. Mai târziu, după ce a ieșit din închisoare (1964), părintele Sofian a pictat turla paraclisului, cu Hristos Pantocrator.

La scena Învierii Domnului, în colțurile de jos, sunt pictați cei cinci pictori care au lucrat la pictura paraclisului, în rugăciune, ca și cum s-ar ruga Domnului ca să fie și ei scoși din întunericul despărțirii de Dumnezeu. Printre cei cinci pictori, se poate recunoaște și chipul părintelui Sofian tânăr, la 38 de ani.

Pentru că în acest paraclis se fac de obicei multe spovedanii, probabil la îndemnul părintelui Sofian, au fost pictate două scene speciale: viața Sfintei Maria Egipteanca și Hristos Dreptul Judecător. Tot în naos este pictată moartea martirică a Mitropolitului Antim Ivireanul, care nu fusese canonizat în anul 1950 (ci în anul 1992). Sub turla mare, în colțuri, au fost desenate două reprezentări simbolice: melcul, adică stema Mitropolitului Antim, și pelicanul care își străpunge pieptul ca să își hrănească puii cu sânge, simbolul jertfei lui Hristos, dar și a Sfântului Ierarh Antim, care și-a dat viața pentru păstoriții săi.

În pronaos, deasupra tabloului votiv, este zugrăvită marea scenă a Adormirii Maicii Domnului, pe peretele de vest. Pentru că întreaga pictură a fost făcută sub înrâurirea mișcării duhovnicești Rugul Aprins, care își avusese întâlnirile până de curând la Mănăstirea Antim, în scena Adormirii, din inițiativa părintelui Sofian probabil, au fost pictați în frescă și membrii Rugului Aprins.

Întregul mobilier din interiorul paraclisului este lucrat la Atelierele Patriarhiei Române de la Mănăstirea Plumbuita, între anii 1950-1951 (catapeteasma) și 1964-1966 (stranele). De asemenea, și policandrele au fost lucrate tot în Atelierele Patriarhiei de la Mănăstirea Plumbuita, în timpul Patriarhului Justinian.

În anul 1996, pictura paraclisului a fost restaurată, slujba de sfințire fiind săvârșită de către Patriarhii Teoctist al României și Ilie al Georgiei.

În acest paraclis, pe lângă sfintele spovedanii săvârșite de duhovnicii care au viețuit la Mănăstirea Antim în secolul XX, s-au făcut și sute de cununii, botezuri, slujbe de mulțumire și alte rugăciuni pentru popor. În perioada comunistă s-au săvârşit multe botezuri și cununii în taină, ale unor demnitari ai vremii, care veneau noaptea să se cunune sau să-și boteze copiii. De aceea paraclisul are o puternică încărcătură spirituală, fiind locul unde mii de oameni au pus începutul cel bun pentru o nouă viață trăită în Hristos.

În anul 2016, dedicat Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, la inițiativa noastră a fost consolidată întreaga structură a paraclisului, prin întărirea fundațiilor, înlocuirea acoperișului, a tâmplăriei și a pardoselii, precum și a sistemelor electric și termic. Tot atunci, a fost începută restaurarea întregului mobilier și a icoanelor catapetesmei. Între anii 2022 și 2023, a fost restaurată integral pictura murală, cu sprijinul Primăriei Sector 5 București, consilier general fiind domnul Rareș Hopincă.

Cu prilejul resfințirii paraclisului, dorim să exprimăm aprecierea şi preţuirea noastră pentru toată lucrarea care s-a desfășurat aici cu multă pricepere și dăruire jertfelnică.

Felicităm pe părintele stareţ, dimpreună cu întreaga obște, precum şi persoanele recomandate, cărora le conferim astăzi Diploma patriarhală a anului omagial 2023, cu medalie.

Totodată, îi felicităm pe toţi ctitorii şi binefăcătorii acestui sfânt lăcaș, din țară şi străinătate, precum şi pe ierarhii, clericii şi credincioșii prezenți la acest eveniment sfânt şi solemn de spiritualitate creștină şi demnitate românească.

Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântului Ierarh Antim Ivireanul şi tuturor sfinților să ocrotească această mănăstire şi să dăruiască pace şi bucurie, sănătate şi mântuire tuturor închinătorilor şi binefăcătorilor ei, spre slava lui Dumnezeu şi binele poporului român.

 

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Cuvânt rostit cu prilejul resfințirii Paraclisului istoric de la Mănăstirea Antim, București, miercuri, 27 septembrie, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești.