Responsabil al ONU, răpit în Pakistan
Responsabilul agenţiei locale a Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), „un străin“, a fost răpit ieri, la Quetta, în sudul Pakistanului, informează surse din cadrul poliţiei. Răpirea oficialului ONU de către bărbaţi înarmaţi, care i-au ucis şoferul, a fost confirmată de lucrătorii umanitari care activează la Quetta, capitala provinciei Belucistan, nu departe de zonele tribale frontaliere cu Afganistanul, unde talibanii afgani şi combatanţii care au legături cu Al-Qaeda şi-au regrupat forţele. „Responsabilul regional al UNHCR se deplasa spre biroul său când maşina sa a fost prinsă într-o ambuscadă de către bărbaţi înarmaţi necunoscuţi“, a explicat şeful poliţiei locale, Khalid Masood. „Au deschis focul, şoferul său a fost rănit şi ulterior a murit când era transportat la spital. Atacatorii l-au dus (pe responsabilul ONU) într-un loc necunoscut“, a adăugat el.