Responsabilitate misionară şi pastoraţie adecvată timpului prezent
În perioada 24-27 septembrie 2012, la Novi Sad, în Serbia, se desfăşoară cea de-a cincea Întrunire interortodoxă pentru studierea religiilor şi a cultelor distructive. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat participanţilor următorul mesaj:
Felicităm pe organizatorii acestor întruniri pentru iniţiativa de a aborda, la nivel interortodox, probleme privind impactul pe care-l au atât convieţuirea între popoare şi oameni de religii diferite, cât şi prozelitismul unor culte distructive, care este foarte dăunător vieţii morale şi sociale.
Credinţa Bisericii Ortodoxe a fost formulată de Părinţii Bisericii adunaţi în sinoade ecumenice, aceştia fiind arhipăstori ai comunităţilor eclesiale din Orient şi Occident. Sfinţii Părinţi au avut conştiinţa responsabilităţii pentru păstrarea dreptei credinţe, ca bază a dobândirii mântuirii, adică a unirii eterne a omului cu Dumnezeu. Totodată, dreapta credinţă este normă sau criteriu pentru păstrarea unităţii Bisericii.
Din mărturiile patristice se poate observa că ereziile şi cultele distructive fac propagandă religioasă prin doctrine seducătoare din punct de vedere raţional şi sentimental. Acestea încearcă să realizeze o adaptare reducţionistă a adevărului revelat la capacitatea de înţelegere raţională limitată a omului păcătos. Operând o simplificare reducţionistă sau o amputare a adevărului de credinţă sau a misterului revelat de Dumnezeu, acestea au atras uneori un număr important de adepţi, ca de pildă erezia ariană.
Din istoria Bisericii, putem constata că atitudinea Sfinţilor Părinţi faţă de cei ce s-au abătut de la dreapta credinţă este, pe de o parte, foarte fermă şi fără compromisuri în privinţa adevărului de credinţă, iar pe de altă parte, părintească sau pastorală privind comuniunea eclesială sau unitatea Bisericii. Astfel ei au urmat îndemnul Mântuitorului de a căuta oaia cea pierdută şi de-a se bucura de întoarcerea acesteia lângă celelalte oi. Totuşi, reconcilierea s-a făcut numai pe baza unităţii de credinţă.
Astăzi, când se constată relativizarea credinţei şi a moralei creştine, misiunea Bisericii este de a apăra credinţa ortodoxă şi valorile morale creştine permanente, într-o societate în rapidă schimbare. Prioritatea misionară a Bisericii trebuie să fie comunităţile noastre ortodoxe afectate de emigraţie şi imigraţie, de prozelitism eterodox şi de influenţe religioase străine credinţei creştine, de secularizare şi sărăcie, de criza morală şi economică, de alţi factori negativi.
În acest sens, este nevoie de noi metode de pastoraţie şi comunicare, pe lângă cele tradiţionale, de creativitate şi de conlucrare mai intensă a clericilor şi mirenilor. Trebuie cultivate mai mult conştiinţa misionară a mirenilor şi responsabilitatea pastorală a clerului prin activităţi şi programe care pot depăşi rutina şi formalismul şi pot forma comunităţi vii şi dinamice, adevărate familii spirituale luminate de iubirea milostivă a Preasfintei Treimi.
Mijloacele media ca radio, televiziune, internet, cotidian etc. pot facilita comunicarea eclesială la nivel naţional, astfel încât viaţa Bisericii să fie trăită ca într-o singură familie spirituală, chiar şi într-o societate pluralistă şi secularizată.
Ne exprimăm speranţa că, în cadrul întrunirii de la Novi Sad, veţi ajunge la concluzii care vor fi utile misionarilor clerici şi laici ortodocşi din toată lumea şi ne rugăm Domnului Hristos, "Păstorul cel Bun" (Ioan 10, 11), să ne lumineze şi să ne întărească în apărarea dreptei credinţe şi în cultivarea iubirii fraterne care izvorăşte din aceasta.
Cu binecuvântare şi dragoste în Hristos, Domnul nostru,
† Daniel
Patriarhul României