Responsabilitatea de a fi lucrătorii viei
Ieri, în Duminica a XIII-a după Rusalii, la Sfânta Liturghie s-a citit Pilda lucrătorilor celor răi (Matei, 21, 33-44). În cuvântul de învăţătură rostit la sfârşitul Sfintei Liturghii, săvârşită în Paraclisul istoric "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat respectul pe care Dumnezeu îl arată libertăţii omului, întrucât Stăpânul viei "lasă lucrătorii viei să lucreze în libertate şi responsabilitate".
Pilda lucrătorilor celor răi a fost rostită de Mântuitorul Iisus Hristos după Intrarea în Ierusalim, înainte de sfintele Sale pătimiri, răstignire şi moarte pe Cruce. În mod indirect, Domnul Hristos face referire la Sine Însuşi, de aceea via simbolizează lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a lumii, sădirea şi îngrădirea ei - alegerea poporului evreu dintre celelalte popoare ale lumii, slujitorii trimişi de Stăpânul viei - proorocii Vechiului Testament, teascul - viaţa spirituală a poporului evreu, iar turnul de priveghere simbolizează Templul din Ierusalim şi chemarea omului la înălţarea sufletului către Dumnezeu şi păzirea de gândurile, cuvintele şi faptele rele. În cuvântul de învăţătură rostit în Paraclisul istoric "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Reşedinţa patriarhală, Patriarhul României a explicat că această parabolă se referă la comportamentul unora dintre evrei faţă de prooroci, faţă de Mântuitorul Iisus Hristos. "Această pildă ne mai arată că umanitatea îmbolnăvită de păcat uneori împlineşte voia lui Dumnezeu, iar alteori respinge dorinţa lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor. Însă Dumnezeu are un plan de mântuire a lumii şi cheamă lucrători, iar dacă cei leneşi şi vicleni nu lucrează cum trebuie în via Lui, El cheamă pe alţii. De aceea, în Evanghelie se spune că via aceasta se va lua de la poporul ales şi se va da altora. Astfel, via se identifică cu Împărăţia lui Dumnezeu, fiindcă lucrarea pentru mântuire este lucrarea pentru intrarea în Împărăţia cerurilor", a arătat Preafericirea Sa. Bucuria lucrătorilor - împlinirea voii lui Dumnezeu În continuare, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat că slujitorii pe care Dumnezeu îi cheamă ca să lu-creze pentru mântuire sunt slu-jitorii care sunt chemaţi să pregătească oamenii pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, arvuna sau anticamera împără-ţiei fiind Biserica. "Toţi slujitorii Bisericii sunt chemaţi ca să lucreze pentru mântuirea oameni-lor. Unii dintre ei lucrează cu frică de Dumnezeu, cu credinţă, cu dragoste, cu simţul răspunderii maxime, alţii sunt nepăsători şi nu aduc roada care se aşteaptă de la ei prin lucrarea lor de pregătire a oamenilor spre a dobândi Împărăţia cerurilor. Putem fi păstori buni sau păstori răi, păstori harnici sau leneşi, sinceri sau vicleni, păstori care ştiu că via este a Dom-nului, că Biserica este a lui Hristos şi niciodată nu transformă Biserica în proprietate personală, care ştiu cine e Stăpânul viei şi care niciodată nu se consideră moştenitori, ci doar lucrători ai ei." Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai arătat că există în viaţa Bisericii o continuă lucrare a lui Dumnezeu de mântuire a omului, la care acesta din urmă trebuie să conlucreze cu harul lui Dumnezeu, iar bucuria lucrătorilor sau slujitorilor lui Dumnezeu în lume este faptul că ei se aseamănă cu Hristos Domnul, care a împlinit voia lui Dumnezeu. De asemenea, lucrători sunt şi în câmpul misionar al operei social-filantropice, lucrări în via Domnului care se transformă în bucurie pentru Biserica întreagă.