Restaurante amendate pe litoral

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 09 Iulie 2018

Echipele de control constituite de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) în cadrul Comandamentului Litoral 2018 au efectuat 115 verificări, în urma cărora au dispus suspendarea temporară a activităţii pentru 50 de unităţi de alimentaţie publică din staţiuni, a declarat şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC), Horia Constantinescu. Dintre acestea, în urma controalelor efectuate în perioada 27 iunie - 4 iulie, 17 unităţi au primit autorizaţia pentru reluarea activităţii, după ce au făcut dovada conformării la normele şi legislaţia sanitară de funcţionare şi administratorii altor 13 restaurante şi terase au depus cerere de verificare pentru reluarea activităţii. „În total au fost aplicate sancţiuni în valoare de 602.000 lei”, a precizat Constantinescu.