Restaurare a 500 de hectare de pajişti

Data: 25 Aprilie 2025

Peste 500 de hectare de pajişti degradate, aflate în siturile Natura 2000 Sighişoara-Târnava Mare, Dealurile Târnavei Mici-Bicheş şi Munţii Ciucului, vor fi restaurate printr-un proiect implementat de Fundaţia ADEPT Transilvania, cu sprijinul Milvus Group şi al Asociaţiei Agri-Cultura-Natura Transilvania.

„Activităţile vor fi realizate în parteneriat cu fermieri, asociaţii locale şi experţi din România şi Slovacia”, a transmis fundația, potrivit căreia practicile tradiționale de ges­tionare a terenurilor, precum cositul, păşunatul şi eliminarea speciilor invazive, vor fi îmbinate cu metode noi de însămânţare ecologică, adaptate la condiţiile locale. (C. Z.)