Restaurarea picturii Bisericii „Sfântul Ilie“ din Târgu Neamţ, la final
Biserica parohiei "Sfântul Ilie" din Târgu Neamţ a fost supusă, timp de 16 luni, unui proces de restaurare. Pictura sfântului lăcaş şi catapeteasma au fost curăţate şi restaurate prin contribuţia credincioşilor din parohie. Pe lângă aceste lucrări, slujitorii Bisericii "Sfântul Ilie" s-au îngrijit de latura duhovnicească, dar şi de organizarea de pelerinaje.
Din anul 2008, la parohia "Sfântul Ilie" din Târgu Neamţ au fost demarate mai multe lucrări. Consiliul parohial a hotărât atunci efectuarea unor lucrări la casa socială (etajul şi sala de mese) şi ridicarea unei capele mortuare, având sprijinul enoriaşilor din parohie. Apoi s-a hotărât începerea lucrărilor de restaurare a picturii bisericii parohiale, pictură realizată în tehnica frescă de pictorul Dimitrie Bănică în anul 1980. De-a lungul anilor s-a deteriorat din cauza fumului de la lumânări. Atunci, membrii consiliului parohial au dorit să vadă mai multe biserici a căror pictură a fost restaurată în ultimii ani, după care, în urma unei şedinţe, s-a atribuit lucrarea pictorului Marcel Humă din Târgu Neamţ. Restaurarea a început pe 14 martie 2011 cu o rugăciune de binecuvântare a lucrărilor. Schela a fost amplasată mai întâi în sfântul altar, urmând apoi restaurarea catapetesmei. Au fost argintate şi aurite icoanele împărăteşti, după care s-a ridicat schela în sfânta biserică. La finalul anului 2011 s-a reuşit finalizarea lucrărilor de restaurare a picturii din sfânta biserică, pentru anul acesta rămânând să se lucreze la pridvorul sfântului lăcaş. "Mulţumim lui Dumnezeu şi credincioşilor care au depus jertfa lor pentru realizarea acestei lucrări. Ne rugăm ca Cel Preaînalt să le răsplătească osteneala cu daruri cereşti. Considerăm că restaurarea picturii este reuşită şi dorită de enoriaşii noştri. Ori de câte ori săvârşim Sfânta Liturghie, avem o bucurie duhovnicească şi simţim cum sfinţii, care au fost înveşmântaţi în straie noi, mijlocesc înaintea lui Dumnezeu. De fapt, biserica noastră a îmbrăcat un veşmânt nou. Se impune o resfinţire a sfântului lăcaş, însă mai avem şi alte lucrări de realizat, cum ar fi schimbarea acoperişului", a subliniat pr. paroh Vasile Ionesi. Pentru ca pictura bisericii să nu mai fie afectată de fumul lumânărilor, consiliul parohial a luat decizia de a se ridica un lumânărar. Pelerinaje folositoare pentru viaţa duhovnicească Parohia "Sfântul Ilie" din Târgu Neamţ are o frumoasă activitate duhovnicească, credincioşii participând în număr mare la sfintele slujbe în duminici şi sărbători. De asemenea, în ultimii ani au fost organizate mai multe pelerinaje pentru enoriaşi atât la mănăstirile din ţara noastră, cât şi în afara graniţelor ţării. "Îmi amintesc de cele două pelerinaje organizate de parohia noastră în Ţara Sfântă. În anul 2010 am avut prilejul să fim alături de credincioşi din toată Moldova şi să ne bucurăm de prezenţa Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Grupul nostru s-a numit atunci "Nazaret". Al doilea pelerinaj a avut loc anul trecut şi nădăjduim ca în anii ce vin să mai avem bucuria de a merge la Ierusalim", a spus pr. paroh Vasile Ionesi. Şi membrii corului Bisericii "Sfântul Ilie" merg în fiecare vară în pelerinaj. În anul 2010 membrii corului au mers la Mănăstirea Izvorul Mureşului, iar în 2011 pelerinajul a avut loc la Schitul Icoana al Mănăstirii Neamţ. "Anul acesta, pe 29 iunie, am mers în pelerinaj la Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din parohia Hangu, Protopopiatul Ceahlău. Părintele paroh Ioan Simiraş, care mi-a fost coleg la Seminarul Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamţ, ne-a primit cu multă dragoste, mai ales că membrii corului nostru au oferit răspunsurile la strană. La întoarcere ne-am oprit la mai multe mănăstiri nemţene. Dorim să mai mergem în astfel de pelerinaje pentru că sunt folositoare pentru viaţa noastră duhovnicească", a adăugat pr. paroh Vasile Ionesi.