Restaurarea Sălii Gotice a Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași

Data: 12 August 2026

La Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași a avut loc luni, 10 august, recepția lucrărilor de restaurare și consolidare a monumentului „Sala Gotică” și a gardului împrejmuitor al așezământului monahal, informează doxologia.ro.

La eveniment a fost prezent Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de părintele stareț Elisei Nedescu și de specialiștii care au coordonat restaurarea acestui monument istoric. Din partea echipei de proiectare au participat arhitect dr. Ioan Sasu, șef de proiect complex, și inginer Constantin Firtea, șef de proiect structură și expert tehnic, alături de reprezentantul constructorului S.C. Grup Construcții Est S.A., ing. Laurențiu Leonte, și de dirigintele de șantier, ing. dr. Cătălin Onuțu. Lucrările au fost realizate în cadrul proiectului „Lucrări de restaurare și reabilitare la Mănăstirea «Sfinții Trei Ierarhi», clădirea C2 și împrejmuire”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Pilonul IV „Coeziune socială și teritorială”, Componenta C11. Turism și cultură, Investiția I1 - Promovarea celor 12 rute turistice/culturale - Modernizarea/reabilitarea siturilor turistice (Ruta Mănăstirilor din zona Moldovei). Obiectivul general al proiectului a fost restaurarea, consolidarea și revitalizarea monumentului istoric „Sala Gotică” (clădirea C2), consolidarea și reabilitarea gardului împrejmuitor al Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, în scopul valorificării turistice a obiectivului. Proiectul s-a derulat în perioada 20.10.2022 - 31.08.2026 și a avut o valoare totală de 16.092.877,55 lei. La finalul evenimentului, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a mulțumit tuturor specialiștilor implicați în finalizarea acestui proiect, prin osteneala cărora un monument de o asemenea însemnătate a intrat într‑o nouă etapă de conservare și de punere în valoare. „Sala Gotică” este una dintre cele mai prețioase mărturii ale ansamblului ctitorit de voievodul Vasile Lupu între anii 1637 și 1639. Aici a ființat vestita Academie Vasiliană, cea dintâi instituție de învățământ superior din Moldova, iar în anul 1642, în această sală, s‑a desfășurat Sinodul de la Iași, prin care a fost aprobată „Mărturisirea Ortodoxă”, alcătuită de Sfântul Mitropolit Petru Movilă al Kievului.