Restaurarea şi sfinţirea Catedralei patriarhale, în imagini
Fotografiile în care sunt expuse momente din timpul restaurării şi sfinţirii Catedralei, dar şi din istoria ei începută în urmă cu 350 de ani, culminând cu praznicile importante din timpul păstoririi Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, au fost adunate într-un album jubiliar, apărut la începutul anului 2009 la Editura „Cuvântul Vieţii“ a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei. Împărţite în patru capitole, fotografiile albumului „Duhul Sfânt a înnoit-o“ au legende în limbile română şi engleză, iar în deschidere, istoricul Catedralei este tradus, de asemenea, în engleză.
Albumul a fost dedicat în exclusivitate restaurării şi resfinţirii Catedralei patriarhale, pentru a mediatiza frumuseţea unui monument istoric de secol XVI, restaurat şi readus la prima frumuseţe. După restaurările ample din timpul patriarhului Miron Cristea, între 1934-1935, aceasta este cea mai amplă lucrare de restaurare care s-a făcut la Catedrala patriarhală. Anul trecut, Editura „Cuvântul Vieţii“ a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a publicat un album intitulat „Colina Bucuriei - Catedrala Patriarhală“, o lucrare despre existenţa Catedralei de la 1658 până în 2008. Odată cu restaurarea bisericii, conducerea editurii, la propunerea Părintelui Patriarh Daniel, a hotărât completarea acestui album, ajungând la cel actual, denumit „Duhul Sfânt a înnoit-o“ - Catedrala Patriarhală - Restaurare şi Resfinţire - 2008. Textul este bilingv, română şi engleză Colecţia de fotografii este tipărită pe hârtie mediaprint lucioasă de 170 g, are 208 pagini, într-un format 24 cu 31 de cm, toate paginile sunt în policromie, broşate şi legate în carton de 300 g/mp, cu supracopertă. Tirajul lucrării este de 2.500 de exemplare şi a apărut cu sprijinul material al Primăriei Capitalei. Coordonatorul proiectului a fost pr. Mihai Hau, consilierul Sectorului cultural şi relaţii cu mass-media al Arhiepiscopiei Bucureştilor, iar tehnoredactor, pr. Ionuţ Codreanu. Concepţia grafică a fost realizată de Tiberiu Voicu, alături de Laurenţiu Tătulescu, cel care a realizat 80% dintre fotografii. Traducerea în limba engleză îi aparţine Mariei Băncilă, asistentă la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Textul a fost diortosit şi aprobat de Patriarhul Daniel. Fotografiile albumului nu sunt în totalitate realizate de Laurenţiu Tătulescu, ci s-au folosit şi din arhiva editurii, cele din timpul restaurării au fost puse la dispoziţie de pr. Nicolae Crângaşu, consilier economic al Arhiepiscopiei Bucureştilor, iar fotografiile de epocă au fost preluate de la Muzeul de Istorie din Bucureşti şi de la Muzeul Municipiului Bucureşti, după cum am aflat de la pr. Mihai Hau. Din punct de vedere tehnic, un merit deosebit îl are şi Tipografia „Monitorului Oficial“ din Bucureşti, care a făcut ca lucrarea să apară în condiţii grafice deosebite. Imagini cu obiecte din patrimoniul Catedralei Pe coperta albumului, în faţă, se află o fotografie cu interiorul Catedralei după momentul resfinţirii, iar pe spate, pe coperta a patra, unul din cele două chivote din argint aurit restaurate integral, care se află în sfântul altar al Catedralei. Colecţia pozelor de artă adunate în albumul „Duhul Sfânt a înnoit-o“ are patru capitole. Primul şi cel mai important, numit „Lumini de înnoire“, cuprinde un scurt istoric completat cu imagini din existenţa Catedralei şi fotografii din timpul restaurării Catedralei în interior şi în exterior, cât şi după restaurare. „Am început într-o ordine firească cu interiorul, cu pictura, apoi am prezentat imagini ale obiectelor de mobilier din Catedrală, mobilierul din lemn, obiectele din piatră (mormintele patriarhilor, soclul cu racla Sfântului Dimitrie cel Nou şi cea din lemn a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena), ancadramentele ornamentate în piatră ale ferestrelor, mozaicurile cu care a fost înzestrată biserica în exterior şi o imagine amplă cu frontonul Catedralei“, ne-a spus pr. consilier Hau. Urmează prezentarea obiectelor din lemn, iconostasele aurite, tronurile arhiereşti, detaliile din iconostas, florilegiul cu icoana hramului, florilegiul cu iconostasul mic, catapeteasma, uşile împărăteşti, dar şi a obiectelor metalice, candelabrele, candelele, cele două racle cu moaşte, chivoturile, crucile, sfintele vase, dicherul şi tricherul, cădelniţele, icoanele argintate, evangheliile argintate, două dintre cele mai frumoase şi mai deosebite mitre arhiereşti, icoanele praznicare din secolul al XIX-lea pe care le deţine Catedrala, acoperămintele brodate. Capitolul se încheie cu vechi sigilii mitropolitane, câteva imagini din exteriorul Catedralei, clopotniţa şi momentul sfinţirii noilor clopote de către Părintele Patriarh Daniel, la 1 octombrie 2008. Al doilea capitol al albumului de artă, intitulat „Să purtăm în suflet binecuvântarea şi bucuria sfinţilor, să le ducem cu noi în familie, în case şi în societate spre slava lui Dumnezeu şi binele oamenilor“, prezintă momentul întâlnirii moaştelor Apostolului neamurilor, Sfântul Apostol Pavel, în ziua de 23 octombrie, cu moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Catedralei şi al Bucureştiului, şi moaştelor Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, având ca legendă un fragment din cuvântul de la eveniment al Preafericitului Părinte Daniel. „Să mulţumim lui Dumnezeu şi celor chemaţi de El să ajute Biserica“ Din momentul acesta intrăm în capitolul „Lumini de sfinţire“, dedicat în exclusivitate momentului resfinţirii Catedralei patriarhale din 26 octombrie 2008, unde sunt inserate texte din cuvântările Patriarhului nostru, texte rostite în acele zile. „Am pus o imagine exterioară a Catedralei dinainte de începerea slujbei de sfinţire, cu masa pregătită, cu credincioşii aşteptând încolonaţi, cu ieşirea din Palatul patriarhal a membrilor Sfântului Sinod, prezenţi la momentul acela, cu slujba de sfinţire şi cu foarte multe imagini de la momentul resfinţirii Catedralei, ca să fie totul cât mai sugestiv“, mai spune pr. Mihai Hau. Ultima imagine din acest capitol prezintă aspecte din timpul Sfintei Liturghii şi apoi mulţimea pelerinilor de pe Colina Patriarhiei, care aşteptau la rând să treacă prin catedrala abia resfinţită. „Lumini de sărbătoare“, ultimul capitol, cuprinde câteva imagini de la cele mai importante praznice împărăteşti serbate la Catedrala patriarhală. Boboteaza din 2008 şi 2009, Catedrala şi Palatul patriarhal în timpul iernii, Săptămâna Patimilor, imagini din timpul nopţii din pridvorul catedralei şi cu pelerinii înconjurând, în Vinerea Mare, catedrala, pelerini cu mâinile întinse să ia lumină, trei copii în faţa catapetesmei şi o maică rugându-se cu o lumânare în mână în pridvorul palatului, iar pe fundal se vede catedrala şi mulţimea credincioşilor. Apoi, o imagine de la Sfintele Paşti din 27 aprilie 2008 cu Părintele Patriarh şi soborul slujitor pe treptele palatului, alături de mulţimea credincioşilor şi luminile din noaptea de Înviere. „Albumul se încheie cu o imagine a Părintelui Patriarh cădind, în faţa sfântului altar, în Catedrala patriarhală, unde am pus un text sugestiv, spune pr. Mihai Hau, ales de Preafericirea Sa ca o sintagmă: «Să mulţumim lui Dumnezeu şi celor chemaţi de El să ajute Biserica».“