Restaurarea și sfințirea unei ctitorii a familiei Glogoveanu

Un articol de: Gabriela Firu - 01 Noiembrie 2022

Biserica monument istoric „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Glogova, județul Gorj, a fost resfințită sâmbătă, 29 octombrie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a evidențiat importanța bisericii pentru o comunitate.

Așa cum este tradiția, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie după slujba de sfințire, înconjurat de un sobor de slujitori din care a făcut parte și părintele Marian Mărăcine, protoiereu al Protopopiatului Târgu Jiu Nord. La acest eveniment religios au participat reprezentanți ai autorităților județene și locale.

Pentru strădania depusă în cadrul lucrărilor de restaurare și consolidare a bisericii, desfășurate în ultimii ani, părintele paroh Gabriel Pârvu a primit din partea Mitropolitului Olteniei rangul de iconom stavrofor, iar credincioșii care i-au fost alături în realizarea acestor lucrări au primit gramate de mulțu­mire, oferite de asemenea de Înalt­preasfințitul Părinte Mitropolit Irineu.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre însemnătatea acestui eveniment pentru întreaga comunitate a Parohiei Glogova, transmițându-le totodată celor prezenți că va fi săvârșită în fiecare zi Sfânta Liturghie, timp de 40 de zile de la slujba de resfințire.

„«Această casă Tatăl a zidit-o, această casă Fiul a întărit-o, această casă Duhul Sfânt a sfințit-o.» Am rostit azi aceste cuvinte, când am intrat în sfânta biserică, după ce am înconjurat sfântul lăcaș și l-am uns cu Sfântul și Marele Mir, după care rugăciunile noastre s-au îndreptat către Tatăl Atotțiitorul, ca să sfințească lăcașul acesta de rugăciune. De acum, biserica este pregătită să vă primească pe fiecare în parte, la Sfânta Liturghie. În rugăciunea de sfințire, a reieșit că noi Îi cerem lui Dumnezeu ca să privească cu milostivire spre biserica Sa, spre biserica aceasta, ca să fie liman celor înviforați, adică să fie liniștire celor care au probleme, au necazuri, au suferințe, care sunt întristați, care sunt bolnavi, tămăduire tuturor bolilor sufletești și trupești, căci Cel care vindecă orișice boală și orișice suferință este Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care a venit în lume să curățească păcatele noastre, să ne sfințească și să ne aducă înaintea Tatălui ceresc”, a spus Mitropolitul Olteniei.

La final, părintele protopop Marian Mărăcine a dat citire actului de resfințire. Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Glogova a fost zidită între anii 1730 şi 1762 de către celebra familie oltenească Glogoveanu.