Restricţii de circulaţie pe DN 57
Circulaţia rutieră va rămâne închisă timp de câteva săptămâni pe DN 57 pe sensul de mers dinspre Moldova Nouă (judeţul Caraş Severin) către Orşova (judeţul Mehedinţi), din cauza alunecărilor de teren. Şeful Secţiei Drumuri Naţionale Orşova, Ion Cunicel, a declarat pentru Agerpres, că în sectorul afectat carosabilul şi zidul de sprijin au fost avariate pe o porţiune de 15 metr, din cauza unei alunecări de teren. “Pentru prevenirea accidentelor în care pot fi implicaţi turiştii veniţi la pensiunile din Clisura Dunării şi locuitorii din satele Dubova, Şviniţa, Baia Nouă şi Eibenthal am semnalizat corespunzător zona, cu indicatoare de atenţionare şi restricţionare a vitezei”, a precizat Cunicel.
O echipă de intervenţie va patrula zilnic pe DN 57, întrucât există şi riscul unor căderi de stânci.