Restricții de circulație ridicate în București

Un articol de: Oana Nistor - 16 Decembrie 2016

Restricțiile de circulație pe Bulevardul Eroilor, între Bulevardul Eroii Sanitari și strada Sfântul Elefterie, vor fi ridicate începând de vineri, anunță Metrorex. Compania mai spune că, întrucât lucrările de suprafață din zona Eroilor (pasajul pietonal dintre cele două stații cu refacerea parcului) vor fi terminate în luna noiembrie 2017, reluarea circulației rutiere în zonele respective se va face etapizat. Astfel, pe Bulevardul Eroii Sanitari (între Bulevardul Eroilor și Splaiul Independenței) circulația va fi reluată în luna martie 2017, iar pe Splaiul Independenței, adiacent cu Bulevardul Eroilor, în luna august 2017.