Restricţii de circulaţie şi întârzieri din cauza vremii nefavorabile
CFR Călători informează că, în urma avertizărilor meteo de ninsori şi vânt puternic valabilă pentru toată ţara, trenurile de pasageri pot avea întârzieri. În acest sens, pasagerii sunt sfătuiţi ca, înainte de efectuarea călătoriei, să se informeze despre evoluţia stării vremii şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri, la staţiile CFR şi la numărul de telefon 021/9521. Şi circulaţia pe drumurile naţionale se desfăşura, ieri, cu dificultate pe mai multe drumuri naţionale din ţară, motiv pentru care şoferii sunt sfătuiţi ca, înainte de a pleca la drum, să ceară informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri, de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau accesând pagina de internet: www.cnadnr.ro/Situatia Drumurilor Nationale. Totodată, Poliţia Rutieră informează că circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone va fi restricţionată, pe timpul nopţii, pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti. "Din cauza neadaptării vitezei în condiţii de carosabil acoperit cu zăpadă, într-un interval de mai puţin de o jumătate de oră, cinci autotrenuri au derapat şi au avariat glisierele metalice de protecţie, iar circulaţia a fost îngreunată sau chiar întreruptă", precizează Poliţia Rutieră.