Reţele de universităţi europene
Ministrul educaţiei, Monica Anisie, susţine că este necesar un schimb permanent de informaţii şi bune practici între statele Uniunii Europene în ceea ce priveşte mobilitatea elevilor, studenţilor şi a forţei de muncă şi afirmă că iniţiativa privind constituirea reţelelor de universităţi europene creează premise pentru o „mobilitate echilibrată şi o cooperare consolidată”. În opinia sa, mobilitatea este un element esenţial al liberei circulaţii şi al cooperării europene, însă experienţele statelor membre sunt diferite. Declarațiile au fost făcute la reuniunea Consiliului Educaţie, Tineret, Cultură şi Sport, organizată la Bruxelles de Preşedinţia croată a Consiliului Uniunii Europene, potrivit unui comunicat de presă. Conform sursei citate, în cadrul reuniunii a fost adoptată Rezoluţia Consiliului privind educaţia şi formarea profesională în Semestrul European.