Retrospectivă: Activităţile ierarhilor din Duminica a XXXIV-a după Rusalii
PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat duminică, 15 februarie, la slujba Sfintei Litughii, oficiate în paraclisul reşedinţei patriarhale, unde a ţinut un cuvânt de învăţătură.
IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a slujit la Mănăstirea Sihăstria Putnei, iar IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului a slujit în Parohia Ortodoxă Dârste, la biserica cu hramul „Sfânta Treime“, din Protopopiatul Braşov. IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, a oficiat Sfânta Liturghie la paraclisul mitropolitan din Craiova, IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, a asistat la Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Timişoara, IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi exarh patriarhal a slujit la Catedrala arhiepiscopală din Târgovişte, în timp ce IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Constanţa. IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit la Catedrala „Pogorârea Sf. Duh“ din Rădăuţi, iar PS Gherasim, Episcopul Râmnicului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea. De asemenea, PS Epifanie, Episcopul Buzăului şi Vrancei, a slujit în parohia „Pogorârea Sfântului Duh“ din Focşani, în timp ce PS Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului a slujit la Mănăstirea „Negru Vodă“ din Câmpulung Muscel. PS Casian, Episcopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Galaţi, PS Timotei, Episcopul Aradului, Ienopolei, Hălmagiului şi Hunedoarei, a slujit în biserica Cicir, Protopopiatul Arad, PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, a slujit în parohia Sasca Montană, Protopopiatul Oraviţa, iar PS Sofronie, Episcopul Oradei, a slujit în localitatea Episcopia Bihor, Protopopiatul Oradea. PS Iustinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a slujit la biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ din Baia Mare. PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a slujit la paraclisul Catedralei episcopale din Drobeta-Turnu Severin, iar PS Damaschin, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, va efectua vizite pastorale în eparhie. PS Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei a slujit în parohia Lădăuţi, Protopopiatul Întorsura Buzăului, PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului a slujit în parohia Moşeni, protopopiatul Videle, iar PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, la Catedrala episcopală din Giurgiu. PS Sebastian, Episcopul Slatinei, a efectuat vizite pastorale în eparhie, PS Visarion, Episcopul Tulcii, a slujit la capela Penitenciarului din Tulcea, PS Petroniu, Episcopul Sălajului, a slujit în parohia Crasna, Protopopiatul Şimleul Silvaniei, în timp PS Vincenţiu, Episcop-Vicar Patriarhal, a săvârşit Sfânta Liturghie în parohia „Sfânta Treime“ - Tei din Protopopiatul II Capitală. De asemenea, PS Ciprian Câmpineanul, episcop-Vicar patriarhal, şi PS Varsanufie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, au slujit la Mănăstirea „Radu Vodă“. PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a slujit la biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Bărboi din Iaşi, PS Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, se află în pelerinaj la Muntele Athos din Grecia, PS Irineu Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului a slujit în parohia „Sf. Dumitru“ din Cluj-Napoca. PS Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a oficiat Sf. Liturghie în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, în timp ce PS Gurie Gorjeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, a efectuat vizite pastorale în eparhie. De asemenea, PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit la biserica „Naşterea Maicii Domnului“ din Timişoara, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, a slujit la Mănăstirea Berzunţi, din judeţul Bacău, în timp ce PS Corneliu Bârlădeanu, Arhiereu-vicar al Episcopiei Huşilor, a slujit la Catedrala episcopală din Huşi, iar PS Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a slujit la biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ din Satu Mare.