Reuniune a bibliotecarilor din Balcani la Iaşi
Biblioteca Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi găzduieşte în aceste zile, pentru prima dată în România, Întâlnirea Anuală a Consorţiului Bibliotecilor Balcanice, cei 30 de participanţi, membri ai Uniunii Bibliotecilor din Balcani, discutând despre noul concept "Library 2.011". Introducerea acestui nou concept "urmăreşte furnizarea serviciilor de bibliotecă prin intermediul noilor tehnologii web, accentul fiind pus pe utilizator, care polarizează întreaga schimbare şi interacţiune din acest spaţiu".
Biblioteca USAMV Iaşi este membru fondator al BLU, consorţiu internaţional format din biblioteci universitare şi publice din nouă ţări, care se doreşte a fi un pilon de sprijin în dezvoltarea reţelelor şi îmbunătăţirea serviciilor, astfel încât să poată fi asigurată păstrarea moştenirii culturale printr-un acces facil la colecţiile bibliotecilor din Balcani.