Reuniune a promoției din 1971 la Deva

Data: 04 Septembrie 2017

La Deva, seria I a Seminarului Teologic Special Curtea de Argeș, promoția 1971, s-a întâlnit la a 46-a aniversare de la absolvire. Au fost prezenți 15 colegi, împreună cu soțiile. În Catedrala Episcopală din Deva, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, împreună cu un sobor de preoți, a oficiat slujba parastasului pentru cei adormiți, ierarhi, profesori și 67 de colegi trecuți la cele veșnice. A urmat ora de dirigenție, desfășurată în Centrul de Tineret al Episcopiei Devei și Hunedoarei, condusă de șeful promoției, preotul Ioan Cionca din Curtea de Argeș, care după strigarea catalogului și discuțiile purtate de colegi, a adus, în numele tuturor celor prezenți, un cuvânt de mulțumire PS Episcop Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, pentru primirea făcută la Deva. De asemenea, au fost adresate mulțumiri familiei preotului Zaharia Iacobescu și soției sale Maria, pentru organizarea aceastei reuniuni, conform Episcopiei Devei și Hunedoarei.