Reuniune ecumenică pentru pace la Kingston, Jamaica

Un articol de: Cristian Constantin Bostan - 17 Mai 2011

Peste 1.000 de reprezentanţi ai Bisericilor creştine din întreaga lume s-au întâlnit marţi, 17 mai, la Kingston, în Jamaica, la reuniunea ecumenică pentru pace, informează Agenţia de ştiri BASILICA. Tema reuniunii este "Slavă lui Dumnezeu şi pe pământ pace" şi are rolul de a expune metode plauzibile pentru combaterea violenţei globale. Biserica noastră va fi reprezentată de părintele consilier patriarhal Michael Tiţa de la Sectorul Relaţii bisericeşti şi interreligioase al Patriarhiei Române. "Întrunirea ca atare marchează încheierea Decadei Ecumenice împotriva violenţei care a debutat în anul 2001, perioadă în care Bisericile membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor au încercat prin diferite programe şi întruniri să găsească diferite modalităţi concrete de a acţiona împotriva violenţei la toate nivelurile atât în societate în general, cât şi în familii sau comunităţi locale. Un principiu pe care participanţii îl vor afirma cu multă claritate în cadrul acestei reuniuni este acela al păcii juste, pentru că o pace care nu este bazată pe dreptate nu este o pace reală. Acest concept de pace justă încearcă să desemneze un nou tip de promovare a păcii, o pace care să nu fie impusă prin violenţă sau prin mijloace armate, ci printr-o demonstrare a dreptăţii care însoţeşte de fapt adevărata pace", a arătat părintele consilier patriarhal Michael Tiţa. Întâlnirea se va încheia pe 25 mai şi este organizată de Consiliul Mondial al Bisericilor.