„Reuşea să ţină în echilibru o lume profund conflictuală căreia îi aducea un fel de împăcare“
Academicianul ieşean Valeriu Cotea a fost condus pe ultimul drum sâmbătă, 23 aprilie 2016. Slujba Înmormântării a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.
Academicianul Valeriu Cotea, preşedinte de onoare al Secţiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, oenolog cu 60 de ani de carieră ştiinţifică naţională şi internaţională, a plecat la Domnul joi dimineaţă, pe 21 aprilie 2016. Peste doar câteva zile, pe 11 mai, ar fi împlinit 90 de ani. Sâmbătă, 23 martie, începând cu ora 12:00, la Biserica „Sfântul Nicolae“ Copou din Iaşi a avut loc slujba înmormântării.
La ceremonie au participat, alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului şi Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, care au săvârşit slujba Înmormântării, şi alte personalităţi, printre care: acad. Bogdan C. Simionescu - vicepreşedinte al Academiei Române, acad. Mihail Voicu - preşedintele Academiei Române - filiala Iaşi, acad. Boris Găină - membru al Academiei din Republica Moldova, scriitoarea Ana Blandiana, Mihai Chirica - primarul interimar al municipiului Iaşi, Vasile Vîntu - rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ Iaşi şi Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan Robu - Arhiepiscop şi Mitropolit Romano-Catolic de Bucureşti.
La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a transmis mesajul de condoleanţe al Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
De asemenea, celelalte persoane marcante ale societăţii româneşti prezente la înmormântare au luat cuvântul pentru a-i aduce un ultim omagiu academicianului Valeriu Cotea.
„Noi, colegii din Academia Română, împreună cu toţi cei care l-au cunoscut, apreciat, iubit, sutele, până la urmă, chiar miile de foşti studenţi şi colaboratori, colegi de generaţie (cei care au mai rămas), prieteni, apropiaţi ne pregăteam să-i sărbătorim, cum bine merita, împlinirea vârstei de 90 de ani. Dar nu ne putem opune implacabilului. Ceea ce aşteptam mai puţin de la seniorul nostru s-a întâmplat: a plecat dintre noi într-un drum lung, al veşniciei; a plecat la soţia lui, pe care a evocat-o cu admiraţie în atâtea rânduri“, a menţionat acad. Bogdan C. Simionescu, vicepreşedinte al Academiei Române.
Şi scriitoarea Ana Blandiana a ţinut un cuvânt privind relaţia deosebită pe care a avut-o cu familia academicianului Valeriu Cotea: „Am scris de mai multe ori despre profesorul Valeriu Cotea, omagiindu-l, povestind întâmplări din viaţa noastră în care a fost implicat uneori chiar esenţial, şi, mai ales, încercând să înţeleg în ce a constat secretul echilibrului pe care îl reprezenta el în lumea din jurul lui. Pentru că, în mod evident, reuşea să ţină în echilibru o lume profund conflictuală căreia îi aducea un fel de împăcare. Reuşea să fie prieten cu toată lumea, fără să se molipsească de rău şi îmbogăţindu-se cu binele“.
La finalul slujbei şi a rostirii mesajelor de condoleanţe, apropiaţii şi cunoscuţii academicianului Valeriu Cotea au pornit spre Cimitirul Eternitatea, unde trupul acestuia a fost înhumat.