Revedere a promoției 2014 a Facultății de Teologie Ortodoxă din Capitală

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 10 Octombrie 2024

Absolvenții promoției 2014, Secția Pastorală, a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București s-au reunit joi, 10 octombrie, pentru a marca împlinirea unui deceniu de la finalizarea cursurilor de licență în cadrul instituției de învățământ teologic superior din Capitală.

Momentul de bucurie a debutat prin săvârșirea Sfintei Liturghii în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou, Paraclis Patriarhal, de către un sobor de preoți și diaconi, membri ai acestei generații, sub protia părintelui protosinghel Veniamin Anghel, starețul Mănăstirii Ciolanu și exarh al așezămintelor monahale din județul Buzău, în cadrul căreia au fost înălțate rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra absolvenților acestei generații de teologi.

La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită slujba Parastasului pentru profesorii și colegii trecuți la Domnul.

„Emoția săvârșirii Sfintei Liturghii de astăzi, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în Catedrala «Sfântul Spiridon»-Nou, unde noi ne-am făcut practica liturgică, deoarece Biserica «Sfânta Ecaterina» era atunci în renovare, mi-a adus aminte de trăirea de student, între emoție și credință, și între dorința de a ști și dorința de a fi cineva. Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a luminat și că ne-a dat putere să alegem slujirea aceasta preoțească”, ne-a declarat părintele stareț Veniamin Anghel.

În continuare, în Amfiteatrul „Pr. prof. dr. Ioan G. Coman” al Facultății de Teologie din București, absolvenții au participat la cursul festiv susținut de părintele arhimandrit conf. dr. Justinian Cârstoiu. Mai întâi, șeful de promoție Andrei Radu a rostit un cuvânt în care a mulțumit Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru binecuvântarea acordată, părinților care au slujit Sfânta Liturghie, celor care s-au implicat în organizarea evenimentului și tuturor celor care au lăsat deoparte vreme de câteva ceasuri responsabilitățile zilnice pentru a participa la acest moment de comuniune. Părintele Justinian Cârstoiu i-a felicitat apoi pe absolvenții promoției 2014 pentru realizările din cei zece ani de la finalizarea studiilor de licență și i-a îndemnat ca și mai departe, clerici și mireni, să stăruie în slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui.

După strigarea catalogului, fiecare dintre cei prezenți a fost invitat să împărtășească colegilor din activitatea desfășurată în perioada scursă de la absolvire și să prezinte realizările pe plan personal sau profesional.