Revedere de 50 de ani la Seminarul Teologic din Bucureşti
Promoţia Seminarului Teologic "Radu Vodă" din Bucureşti din anul 1961 a organizat marţi, 20 septembrie, revederea colegială după 50 de ani. "După oficierea Sfintei Liturghii în biserica Mănăstirii Radu Vodă, a urmat un Parastas pentru preoţii profesori, pentru preoţii colegi şi colegii nehirotoniţi adormiţi în Domnul şi am adus mulţumiri Bunului Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra tuturor de-a lungul anilor. Momentul festiv a urmat în sala de curs, unde părinţii profesori Constantin Pârvu şi Dumitru Radu au făcut apelul, iar apoi fiecare dintre colegi şi-a prezentat pe scurt realizările şi am depănat frumoasele amintiri care ne-au legat şi ne leagă în continuare. De asemenea, ne-am adus aminte în mod deosebit de doi colegi preoţi: Alexandru Tudor, fost consilier patriarhal, şi Eugen Popescu, fost bibliotecar al Bibliotecii Sfântului Sinod, ambii înmormântaţi la Mănăstirea Cernica, unde am fost cu toţii şi am săvârşit slujba Parastasului. Din păcate, nu am reuşit să mergem la mormintele tuturor preoţilor şi colegilor. Întâlnirea colegială după 50 de ani a fost un moment emoţionant şi fiecare dintre noi a plecat cu sufletul plin de emoţii, bucurie şi cu dorinţa de a ne mai revedea după doi ani", a precizat părintele Petru Pleşa, de la Parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Alba Iulia.