Revedere la două decenii de la absolvirea seminarului din Galați

Un articol de: Diac. Eduard Murariu - 08 Mai 2026

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a participat joi, 7 mai, la revederea absolvenților promoției 2006 a Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei” din Galați. Evenimentul a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii în capela instituției de învățământ teologic.

Tâlcuind legătura indisolubilă dintre școala teologică, Sfântul Altar și familia creștină, ierarhul a pus în lumină icoana unității dintre generațiile seminarului gălățean.

„La sărbătoarea Arătării pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim, înnoim sărbătoarea pascală așa cum ne‑a învățat Domnul în Sfânta Evanghelie: «Eu sunt Lumina lumii» (Ioan 8, 12). Lumină multă am primit astăzi de la Domnul în timpul Dumnezeieștii Liturghii săvârșite în capela seminarului ocrotit de Sfântul Andrei, unde slujba a fost săvârșită de o promoție cu 12 slujitori, după numărul Sfinților Apostoli, doi dintre aceștia preoți străluciți în Occident cu diferite ascultări importante, ca și cei de acasă. Totul s‑a convertit într‑o icoană luminoasă pe care o putem vedea aici: copiii familiilor de preoți și preotesele la Sfântul Potir, preoții în unitate, de asemenea, la Sfântul Potir, depănându‑și, pe urmă, amintirile după ani buni de slujire, fiecare la locul unde a fost rânduit. Prezența tinerilor seminariști și a profesorilor ne arată de ce o școală a Bisericii trebuie să se întâlnească în Liturghie pentru a fi lumină și sămânță care se aruncă în pământul primitor al creștinilor noștri dornici de preoți buni. Preoți buni față în față cu viitorii tineri, gata să le urmeze colegilor lor mai mari. Ei sunt o icoană a familiei, a școlii și a Bisericii noastre în anul închinat familiei creștine”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Programul a continuat într‑o sală de clasă din incinta seminarului, unde s‑a desfășurat cursul festiv la care au participat profesorii clerici și laici, absolvenții acestei promoții și familiile lor.