Revedere la Sibiu, după 50 de ani de la absolvirea Institutului Teologic de Grad Universitar
Absolvenții promoției 1964-1968 de la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, actuala Facultate de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”, s-au reîntâlnit la 50 de ani de la absolvirea cursurilor de licență.
Absolvenții au fost binecuvântați de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, care a oficiat și o slujbă de parastas pentru profesorii și colegii trecuți la cele veșnice și apoi o slujbă de mulțumire.
Ceremonia a avut loc în capela Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu, iar la final IPS Mitropolit Laurențiu i-a felicitat pe participanți la acest moment aniversar.
„Ne amintim acum și ne dăm seama că, în atâția ani, săvârșind atâtea sfinte liturghii și rugându-ne pentru atâția oameni pe care i-am condus pe drumul veșniciei, avem nădejde că Dumnezeu va lua în seamă osteneala noastră, rugăciunea noastră, credința noastră și va trece cu vederea neputințele, slăbiciunile, păcatele, greșelile și toate cele omenești care au stat asupra noastră. La o astfel de clipă de bilanț, trebuie să rămânem bucuroși și în stare de cinstire a lui Dumnezeu”, a spus ierarhul.
Întâlnirea a continuat cu un curs festiv susținut de IPS Mitropolit Laurențiu în Sala „Spiridon Cândea” a facultății. Ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre provocările misiunii actuale a Bisericii, iar mai apoi fiecare din absolvenții promoției 1964-1968 și-a prezentat realizările pe plan pastoral-misionar în comunitățile încredințate, dar și cele din plan familial și personal.