Revederea promoției 2003 a Facultății de Teologie Ortodoxă din București
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc miercuri, 7 iunie, evenimentul festiv al revederii, la 20 de ani de la absolvire, a promoției 2003 a acestei instituții de învățământ teologic. Programul zilei a debutat prin Sfânta Liturghie, săvârșită în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou din Capitală, Paraclis Patriarhal, de un sobor de preoți format din absolvenți.
La final, a fost oficiată și slujba Parastasului pentru profesorii și absolvenții promoției 2002 trecuți la Domnul.
Întâlnirea a continuat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, cu strigarea catalogului de către îndrumătorul de an și discursurile în care au fost evocate momente frumoase din anii de formare academică și spirituală. În cadrul acestui moment, absolvenții și-au prezentat pe scurt realizările înfăptuite la 20 de ani după terminarea studiilor universitare de licență.
„Mulți dintre absolvenți sunt preoți în țară, dar și în străinătate, alții sunt profesori de religie sau și-au completat pregătirea cu alte specializări și lucrează în diferite alte domenii. L-am avut timp de patru ani, până la finalul facultății, ca îndrumător pe părintele profesor arhid. Petre David, după care, trecând la Domnul cu câteva luni înainte de finalul celor patru ani de studii, îndrumător a devenit părintele profesor Ioan Moldoveanu. La finalul Sfintei Liturghii am săvârșit și slujba Parastasului pentru profesorii trecuți la Domnul din generația noastră - părintele Nicolae Necula; părintele Adrian Gabor; părintele Sandu Ștefan, dar și pentru colegii noștri trecuți la cele veșnice. Am constatat că dintre colegi suntem preoți în aproximativ tot teritoriul țării, dar și în străinătate, așa încât a fost o bucurie să ne revedem și să ne reamintim de momentele minunate petrecute împreună în cei patru ani de facultate”, ne-a spus părintele Ionuț Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, absolvent al promoției 2003.
Din această promoție fac parte și părintele Costel Burlacu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și părintele Sorin-Vasile Tancău, secretar general al Editurilor Patriarhiei Române.