Revederea promoției 2005 a Facultății „Justinian Patriarhul”

Un articol de: Filip Hristofor Cane - 09 Octombrie 2025

La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 9 octombrie, festivitatea revederii promo­ției 2005 a acestei instituții de învățământ teologic, la 20 de ani de la absolvire. Evenimentul a cuprins săvârșirea Sfintei ­Liturghii la Biserica „Sfânta ­Ecaterina”, paraclis universitar, și un moment festiv în clădirea facultății. 

Programul zilei a debutat cu Sfânta Liturghie săvârșită la Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclis universitar, de un sobor de preoți format din absolvenți ai acestei promoții. La final a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru cadrele didactice și absolvenții promo­ției 2005 care au trecut la cele veșnice. După finalizarea programului liturgic, în Amfiteatrul „Pr. prof. dr. Ioan G. Coman” al Fa­cultății de Teologie Ortodoxă, a fost organizat un curs festiv în ca­drul căruia partici­panții și-au prezentat realizările în decursul celor 20 de ani care au trecut de la absolvire. 

În deschidere, părintele lect. univ. dr. Cosmin Pricop, decanul insti­tuției, absolvent al acestei promoții, a adresat un cuvânt de felicitare tuturor colegilor, subliniind impor­tanța păstrării vii a legăturii dintre ei, dar și a comuniunii cu Biserica și cu profesorii care le-au călăuzit pașii în anii de formare.

„Astăzi, 9 octombrie, am organizat revederea promoției 2005 a Facul­tății de Teologie Ortodoxă din Bucu­rești și ne bucurăm că, pe lângă colegii de la secțiunea Teologie Pastorală, sunt alături de noi și colegii de la secțiunile Artă Sacră și Didactică. Un astfel de moment este plin de bucurie și emoție, pentru că ne-am reîntâlnit cu unii dintre colegii noștri pe care nu i-am mai văzut din ziua absolvirii. Cu toții ne-am gândit cât de repede au trecut anii, amintin­du-ne de vremea când umpleam holurile acestei instituții de învă­țământ. Ne-am adus aminte și de cei care nu mai sunt printre noi, atât dintre profesori, cât și dintre colegi, iar în același timp am încercat să ne bucurăm de revedere și de întâlnirea cu profesorii noștri. Este un moment deosebit pentru noi, ca ge­nerație, dar și pentru facultate, deoarece există o legătură permanentă între studenții acestei instituții și facultate, o legătură care dăinuie peste timp. Această continuitate dintre trecut și prezent este dovada vie a fidelității față de vocația teologică și a rodniciei unei formări temeinice, care s-a împlinit în slujire, dăruire și în asumarea unei misiuni educa­ționale și duhov­ni­cești deopotrivă”, a spus părintele decan Cosmin Pricop.

În continuare, părintele pr. lect. dr. Marian Mihai, îndrumătorul de an al promoției 2005, a eviden­țiat importanța acestor întâlniri aniversare ca momente de reflec­ție, recu­noștință și întărire a legăturilor: „Este o bucurie deosebită întâlnirea cu foștii noștri studenți, pentru că, acum 20 de ani, ați pășit pentru prima dată pe băncile acestei instituții de învățământ teologic. Popasul acesta duhovnicesc, în drumul spre veșnicie, reprezintă un prilej sfânt în care ne întâlnim unii cu ceilalți și Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale revărsate asupra noastră. În cei 20 de ani de viață, fiecare dintre noi a trăit momente de bucurie, dar și perioade de încercare. Important este însă să rămânem mereu încrezători și să avem nădejde neclintită în Dumnezeu, Cel care ne poartă pașii și ne luminează calea. Timpul vieții noastre este un dar prețios, pe care suntem chemați să-l cultivăm cu înțelep­ciune, prin rugăciune, iubire, slujire și fapte bune. Fiecare clipă trăită în lumina credinței devine o sămânță a veșniciei. Să folosim timpul pentru a îmbogăți sufletul, pentru a construi punți de comuniune și a lăsa în urmă amintiri frumoase și binecuvântate. Timpul vieții noastre este limitat, dar trebuie să avem privirea întotdeauna îndreptată spre Răsărit, pentru că acolo este Hristos, Soarele drep­tății și Izvorul veșni­ciei”.

De asemenea, monahia Nico­laida Brândău, de la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din județul Giurgiu, absolventă a pro­moției 2005, specializarea Artă Sacră, a spus: „Ne bucurăm din su­flet să ne revedem colegii și să fim din nou alături de profesorii noștri, cărora le purtăm o sinceră și adâncă recunoștință. Ei au fost nu doar dascăli, ci și îndrumători ai sufletului, oameni care ne-au sprijinit, ne-au inspirat și ne-au format, ajutându-ne să creștem atât teologic, cât și duhovnicește. Facultatea aceasta a fost pentru noi mai mult decât un loc de învă­țare, a fost un spațiu al formării interioare, al prieteniei și al descoperirii sensului slujirii jertfelnice. Revenind astăzi în aceste locuri, simțim că ne întoarcem acasă, în casa sufletului nostru, acolo unde a început drumul nostru de slujire și de căutare a luminii”.