Revendicarea neantului
Dacă îţi arunci privirea asupra societăţii noastre moderne, vei vedea că e una spectaculoasă, de-a dreptul paradoxală în ceea ce priveşte mișcările, imaginile, discursurile, proiectele. Astăzi ai ocazia să asişti la cele mai neaşteptate şi mai năstruşnice atitudini, de neimaginat în urmă cu doar câţiva ani. Dar dacă analizezi un pic mai în adâncime ideile, punctele de vedere sau credinţele celor ce animă tot acest spectacol global, poţi constata că lucrurile nu mai sunt chiar atât de uimitoare ci dimpotrivă, sunt foarte mărunte, mizere, iar uneori tragice. Aceasta întrucât principala preocupare a animatorilor acestor mişcări sociale, principala lor căutare, ce se află în spatele manifestărilor de faţadă, este neantul, inexistenţa, nefiinţa. Da. Aşa îmi pare, de pildă, toată această tevatură legată de aşa-zisele drepturi ale persoanelor LGBT, de căsătoriile gay şi de toate consecinţele ce rezultă de aici, unele grave, precum înfierea de copii în aceste cupluri, altele greu de descris din pricina promiscuităţii lor. Dar, te întrebi, unde duc toate aceste ciudăţenii? Cărui scop servesc?
Spre pildă, creştinii cred în Hristos, Care este Dumnezeu-Om, Făcătorul lumii şi sensul ei final. Prin credinţa în Hristos, omul se ridică mai presus de lume, de finit, mai presus de moarte. Devine mai bun, înaintează, se împlineşte, devine nemuritor. Acesta este darul pe care îl face Hristos omului pentru credinţa în El: îl ia lângă Sine în veşnicie şi-l face prieten al Lui, întrucât îl iubeşte ca pe o făptură a mâinilor Sale, dar şi pentru că are toată puterea să facă asta. De altfel, acesta este şi sensul căsătoriei creştine, al căsătoriei prin excelenţă, ca cei doi, bărbatul şi femeia, să ajungă o făptură nouă, nemuritoare în Hristos, iar nu acela de a forma o simplă uniune între doi. Şi din acest motiv, celelalte uniuni dintre oameni nu pot purta defel numele de căsătorie.
Cu toate acestea, tu susţii ideea unor asocieri umane nefireşti, neîngăduite de Dumnezeu. Însă trebuie să afli cu această ocazie că oprirea acestora o face Domnul tot din dragoste faţă de om, tocmai pentru că urmarea acestora este distrugerea firii şi moartea veşnică, deoarece reprezintă o cădere din comuniunea cu El, Care este Principiul existenţei. Iar dacă eşti onest poţi vedea că o pledoarie pentru cuplurile de acelaşi sex este lipsită de sens chiar din ceea ce produce această unire nebinecuvântată şi nefirească, sau mai degrabă din ceea ce nu produce ea. Pentru că un astfel de cuplu, pe lângă faptul că este o formă de întinare a firii, este o metodă de stopare a vieţii oamenilor, de mortificare a stirpei omeneşti şi de împuținare a ei. Ce căsătorie mai este şi aceasta fără rezultate, fără roade, fără prunci, fără să aibă nici un fel de obiective legate de viaţă, nici măcar de perpetuare biologică? Dacă ne-am imagina, prin absurd, o comunitate gay, aceasta va sfârşi prin a se autodistruge treptat. Acesta îi e sensul final! Sau poate cugeţi să-ţi însuşeşti prin rapt şi viclenie copiii altora, pentru a-ţi crea o perpetuare artificială? Atunci ar fi bine să ştii că această viclenie nu va ţine, îţi spune asta chiar conştiinţa ta, pentru că, după cum intuieşti, prin asta adaugi la nelegiuirea ta încă una şi mai gravă: pervertirea copiilor.
Tu, frate, crezi că a revendica e o atitudine cool, că totul pe lumea asta e să pretinzi lucruri cât mai neobişnuite, cât mai nefireşti, întrucât vezi în asta o afirmare de sine. Bine, dar despre finalitatea acestor revendicări, oare te-ai întrebat? Unde este viaţa, de pildă, în toată această incredibilă alienare? Unde este saltul calitativ? Unde este principiul? Unde este progresul, când toate acestea sunt sortite neantului? Dar poate că pe tine te-au prins aceste ideologii nu din pricina unei căutări existenţiale, nu pentru că lupţi pentru o idee, ci pentru că eşti activ într-o anumită soldă, din pricina sâcâitoarelor nevoi ale subzistenţei cotidiene. Tu doreşti să-ţi asiguri un număr cât mai mare de mese, eventual pentru întreaga viaţă. Dar chiar şi aici trebuie să afli că este ascunsă o miză veşnică, în care ai de ales între Viaţă şi inexistenţă. Cel puţin aşa reiese din vorbele Apostolului: „Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate, şi Dumnezeu va nimici şi pe unul, şi pe celelalte. Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup” (1 Cor. 6, 13). Aşa că, potrivit planului tău, chiar dacă ţi-ai asigurat mesele pentru întreaga viaţă, nu ai făcut decât să alegi într-un mod şi mai evident inexistenţa, care va începe mâine, după sfârşitul meselor cu pricina.
Din păcate, acesta e sensul care reiese din toate zbaterile tale, fie că-l accepţi, fie că nu. Aşa că gândeşte-te, e cazul să lupţi pentru neant?