Revenire a bistrițenilor din străinătate

Data: 22 Decembrie 2022

Primele date ale recensământului populaţiei indică un număr mai mic al nerezidenţilor față de recensământul anterior, fapt datorat inclusiv revenirii din străinătate a unor bistriţeni, a declarat șeful Direcţiei regionale de statistică Bistriţa-Năsăud, Mircea Chira, potrivit căruia populaţia rezidentă a judeţului va înregistra o creștere cu peste 10.000 de persoane, faţă de anul 2011. „Nerezidenţii sunt mai puţini, încep să revină migranţii, şi pentru aceasta vă dau o singură cifră: în rapoartele Inspectoratului Şcolar găsiţi, în anul şcolar 2021-2022, 328 de elevi remigranţi, într-un an. Aceşti 328 de elevi au şi doi părinţi şi probabil că mai au un frate sau poate nu, dar 328 x 3 sau x 4 face peste o mie, într-un an”, a explicat Chira. (C. Z.)