Reverendă
Clericii poartă în viaţa de zi cu zi haina preoţească tipică, numită reverendă, confecţionată din stofă de culoare închisă, în general. Singurul care poartă haine de culoare albă este, în tradiţia Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul. Un costum preoţesc complet presupune, pe lângă reverendă şi brâu de culoare neagră, o haină care se poartă peste reverendă, cunoscută cu numele de rasă sau giubea, croită cu mâneci mai largi. La acestea se adaugă şi culionul, adică acel acoperământ al capului, de formă cilindrică. Purtarea costumului preoţesc este o obligaţie canonică stabilită de Sfinţii Părinţi foarte de timpuriu. Costumul preoţesc este acelaşi şi obligatoriu pentru toate treptele clerului: episcopi, preoţi şi diaconi, ca şi pentru cei din lumea monahală. La călugări sau episcopi, peste potcap se poartă un acoperământ negru de forma voalului, care atârnă pe spate, numit camilafcă.