Revista „Glasul femeii ortodoxe“, ajunsă la a opta apariţie

Data: 09 Feb 2011

Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române (SONFR) din Craiova a lansat, săptămâna trecută, nr. 8 al revistei "Glasul femeii creştine". Publicaţia însumează 72 de pagini şi apare cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Din cuprins fac parte articole pe teme teologice, istorice şi culturale.

În introducere, IPS Irineu a tratat scripturistic problema egalităţii dintre bărbat şi femeie: "Biserica a proclamat egalitatea şi responsabilitatea omului şi a femeii înaintea lui Dumnezeu. Bazată pe Sfânta Scriptură, ea a arătat că Dumnezeu a făcut pe om ca o încoronare a lucrării Sale divine. În felul acesta, omul este considerat ca un microcosmos, care depăşeşte cosmosul". În finalul articolului său, IPS Părinte a marcat momentul împlinirii a 100 de ani de la întemeierea SONFR, eveniment care a avut loc anul trecut, în 8 martie. Tot în acest sens a fost publicat şi mesajul de binecuvântare din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Din cuprins mai fac parte următoarele titluri: "Naşterea Maicii Domnului" - pr. conf. univ. dr. Picu Ocoleanu, "Taina ascunsă în puţul unei candele" - pr. Ioan Ioanicescu, "Femeile creştine, mironosiţele de azi ale Bisericii lui Hristos!" - pr. Ionel Cudritescu, "Mihai Eminescu: Memento mori - poem religios" - prof. univ. Marin Beşteliu, "Clerici ortodocşi în închisorile comuniste" - Ana Maria Rădulescu, "Poezii" - Doina Pologea Berceanu, "Vremurile de început ale SONFR, filiala Craiova" - Adriana Bursuc etc. (Diac. Ioniţă Apostolache)