Revista presei

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 14 Octombrie 2019

- „Biblia pentru tineri” în limba germană va fi publicată la Viena de teologi români, urmând să apară în luna noiembrie, anunță Romanian Global News. Cuvântul înainte, intitulat „Prietenia lui Dumnezeu cu oamenii”, aparţine Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. La acest volum, coordonat de părintele Nicolae Dura, paroh la biserica românească din Viena, au lucrat timp de doi ani pr. dr. Constantin Oancea (Sibiu), dr. ­Irina Dura-Niţu (Viena), pr. dr. Stelian Tofană (Cluj) şi dr. Olim­piu-Nicolae Benea (Cluj). Mărtu­riile ortodoxe adaptate pentru textele biblice au fost revăzute de prof. dr. Constantin Nikolako­poulos (München). Biblia va fi pu­blicată de Editura Ruoki Österreich şi se adresează tinerilor ortodocşi din spaţiul de limbă germană. 

- HotNews analizează schim­bă­rile importante pe piața muncii din România determinate de Directiva privind asigurarea echilibrului dintre viața profesională și cea privată, recent intrată în vigoare și care are ca obiectiv creșterea gradului de participare pe această piață a femeilor, părinților și celor care au în îngrijire rude sau alte persoane cu care locuiesc, prin reglementarea unor formule de lucru flexibile și a concediilor pentru motive familiale. Angajatorii vor trebui să ia în considerare impactul noilor reglementări, atât din perspectiva organizării muncii, a mijloa­celor de ținere a evidenței timpului de muncă, cât și a mo­da­lității în care aceste noi cerințe pot fi transpuse în fiecare orga­nizație, prin raportare la specificul acestora. Un capitol al directivei vizează concediile pentru motive familiale, mai exact noul concept al concediului de îngrijitor: salariații care au rolul de îngrijitori ai rudelor cu probleme medicale grave vor putea beneficia de un concediu plătit de 5 zile lucrătoare pe an. 

- Același site de știri anunță, ­citând AFP, că acordarea Premiului Nobel pentru Literatură austria­cului Peter Handke a stârnit indignare în Bosnia și Kosovo, întrucât scriitorul este considerat un admirator al lui Slobodan Miloșevici şi un „negaţionist” al crimelor din timpul războaielor din fosta Iugoslavie. Premiul Nobel pentru Literatură 2018 a fost atribuit scriitoarei poloneze Olga Tokarczuk, iar cel pentru 2019 austriacului Peter Handke, anunță AFP. Premiul a fost acordat pentru doi ani fiindcă în 2018 s-a renunțat la acordarea lui după ce Academia Suedeză a fost subiectul unui uriaș scandal.