Revista presei
- Ziarul Adevărul scrie despre parteneriatul dintre Colegiul Naţional „Gheorghe Munteanu Murgoci” din Brăila, care tocmai îşi serbează centenarul, și Arhiepiscopia Dunării de Jos, în urma căruia elevii fără absenţe şi cu rezultate bune la învăţătură primesc lunar excursii cu destinaţii românești la alegere, cei cu probleme la învăţătură beneficiază de meditaţii gratuite, iar cei cu dificultăţi materiale primesc gustări, haine şi rechizite. Toată cheltuiala este decontată din fondurile arhiepiscopiei. În plus, aceasta a dăruit colegiului un televizor-plasmă, în valoare de 9.000 de lei, pentru amfiteatrul instituției de învățământ, în vederea susţinerii orelor la diferite discipline de studiu.
- Din ziare.com aflăm că un fost călugăr de la Râșca a înființat o mănăstire ortodoxă pe o insulă din nordul Scoției. În adolescență, părintele Serafim Aldea făcea parte dintre cei care credeau că „Biserica nu e cool”, dar un prieten l-a îndrumat spre un preot care i-a devenit duhovnic. În prezent, părintele Serafim este singurul viețuitor al mănăstirii de pe insula Mull, în Oceanul Atlantic, unde se află o biserică veche de secole, al cărei Altar se pare că ar avea un mileniu și jumătate, iar restaurarea este o muncă laborioasă. Este singurul călugăr ortodox din arhipelagul Hebridelor. Insula Mull este a doua ca mărime, iar capitala ei, un sat cu 700 de locuitori, se numește Tobermory, ceea ce înseamnă „Fântâna Mariei”, în cinstea Bunei Vestiri.
- Site-ul Știri pentru viață scrie despre participarea PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la Gala „Tabăra din inima satului” (TDIS), ocazie cu care a acordat distincții organizatorilor proiectului. Alexandra Nadane, care a format voluntarii și a contribuit la organizarea atelierelor pro-viață din aceste tabere, a primit Ordinul Crucea „Episcop Elie Miron Cristea”, clasa a II-a pentru mireni. „Vin din altă parte a țării și credeți-mă că mă bucur nu doar eu, ci și mulți alții din țară care privesc la ceea ce faceți dumneavoastră pentru copiii și adolescenții din sate. Le aduceți nădejde și ei prind nădejde. Nădejdea că se poate, că nu totul e pierdut”, a declarat Nadane.