Revista presei
Digi 24 semnalează că Papa Francisc și Patriarhul ortodox Bartolomeu, dar și alți lideri creștini, iudaici, budiști și musulmani s-au rugat împreună în Piața Capitoliului din Roma și au lansat „Apelul pentru Pace 2020”. Suveranul Pontif l-a numit pe Patriarhul Bartolomeu „fratele lui”. Deviza evenimentului a fost „Nimeni nu se salvează singur. Pace și Fraternitate” și vine într-un moment de grea încercare pentru omenire: pe lângă pandemia de COVID-19, care afectează tot mai puternic diverse regiuni de pe glob, au loc războaie interminabile, ca acelea din Siria și Yemen, dar și conflicte reaprinse cu deosebită violență, cum este cazul celui din Nagorno Karabakh.
Agerpres, Evenimentul zilei și altele consemnează că premierul Ludovic Orban a vorbit despre pelerinajul de Sfântul Dumitru, spunând că este încă în discuții cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române: „Sunt om credincios, care respect Biserica şi care întotdeauna am fost alături de proiectele bisericilor în general. Pe de altă parte, riscul este foarte mare pentru că, să ne gândim la următorul aspect: foarte mulţi din credincioşii care participă la aceste sărbători religioase, la aceste pelerinaje, sunt oameni în vârstă, expuşi unor riscuri foarte mari. (...) Eu sunt convins că şi în Biserica Ortodoxă există înţelegere pentru această decizie a noastră şi îi rog pe credincioşi să înţeleagă că nu am făcut-o decât pentru a proteja sănătatea”.
Conform Știri pe surse, clericii și credincioșii ortodocși din America vor participa la „Marșul pentru viață 2021” din Washington. Organizația pro-viață Orthodox Christians for Life și Orthodox Christian Network, agenția de presă a Adunării Episcopilor Ortodocși Canonici din SUA, au creat deja evenimentul pe Facebook, anunțându-și prezența la marș. În 2018, la invitația organizatorilor marșului, Mitropolitul Tihon al Bisericii Ortodoxe din America (OCA) a fost delegat de Adunarea Episcopilor Ortodocși Canonici (ACOB-US) să rostească pe scena evenimentului rugăciunea de deschidere. În 20 ianuarie 2020, cu câteva zile înainte de marș, Biserica Ortodoxă din America a stabilit Duminica Sanctității Vieții, care a fost marcată în toate parohiile prin ectenii și rugăciuni speciale.