Revista presei
În Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români, Mitropolia Ardealului a lansat campania „10 mari filantropi”, prezentată pe site-ul dedicat www.marifilantropi.ro, la care sunt invitați să participe toți cei care prețuiesc actele de filantropie și vor să onoreze memoria celor care le-au făcut. Votul poate fi trimis pe adresa de mail sectorulculturalma@yahoo.com sau prin WhatsApp la numărul 0757.153.129, până în data de 5 decembrie.
Adevărul scrie despre decizia Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor de a scoate moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava din Biserica „Sfântul Gheorghe” pentru a fi purtate prin judeţ, procesiune religioasă organizată pentru a le reda speranţa credincioşilor, în contextul pandemiei de COVID-19. Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava este considerat ocrotitorul Sucevei și, în fiecare an, la 24 iunie, racla cu moaştele sale este purtată pe umeri de către preoţi pe străzile urbei. Acum, „ele vor fi purtate cu cinste şi cu rugăciune prin mai multe comunităţi din cuprinsul eparhiei, pentru ca prezenţa lor să aducă, iarăşi, credinţa că nu suntem singuri şi că sfinţii ne ocrotesc şi se roagă lui Dumnezeu pentru noi. Nu va fi un pelerinaj aşa cum sunteţi obişnuiţi”, se precizează în comunicatul transmis de arhiepiscopie.
TVR Moldova prezintă povestea unei tinere de 20 de ani care a devenit cunoscută în nordul Republicii Moldova pentru picturile murale realizate în biserici. Şi-a descoperit vocaţia din fragedă copilărie, iar acum are la activ două locaşuri de cult pictate. Maria Baraniuc „avea doar 7 ani când şi-a lăsat amprenta artistică pe un perete de biserică”, fiind îndrumată de tatăl său, care este preot şi pictor bisericesc. „De atunci, a petrecut multe ore pe schelele din biserici și a absolvit Colegiul de Arte Plastice din Chişinău, specializându-se în pictura bisericească. Şi tatăl, şi fiica utilizează o tehnică veche pentru picturile murale: vopselele conţin doar ingrediente naturale”. În vara acestui an, tatăl şi fiica au început lucrările în Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din satul Hârtop, raionul Floreşti, distrusă de un incendiu acum doi ani.
Playtech semnalează „o descoperire istorică pentru România”: arheologii care lucrează la Curtea Domnească din Târgoviște au găsit, lângă Biserica „Sfântul Nicolae”, artefacte de pe vremea lui Mihai Viteazul, unele liturgice, altele decorative. Este vorba despre 6 obiecte, dintre care trei aparţin tipului de ceramică decorativă, iar două sunt de aramă: o căldăruşă pentru agheasmă şi o anaforniţă.