Revista presei
Q Magazine anunță că, potrivit unui comunicat al Patriarhiei, evenimentele liturgice din acest an de la Catedrala Patriarhală prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului se desfășoară în contextul precauțiilor impuse de respectarea regulilor sanitare. Este prezentat în detaliu programul evenimentelor, cu precizarea că, pentru a se evita aglomerarea credincioșilor la distribuirea Aghesmei Mari, nu vor mai exista vase mari cu apă, ca în anii precedenți, ci aceștia vor primi Agheasma Mare deja îmbuteliată.
Știri pe surse scrie că Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, a oficiat duminică Sfânta Liturghie la parohia ortodoxă română din localitatea Apateu din Ungaria. El a apreciat frumusețea bisericii parohiale și participarea românilor la slujbă, numind comuniunea credincioșilor „familie duhovnicească”. „Iată, după un an plin de îngrijorări, (…) am regăsit această bucurie a rugăciunii și a comuniunii în Biserică, această familie duhovnicească pe care o avem cu toții, moștenită de la strămoșii noștri și care este darul cel mai mare al lui Dumnezeu pentru sufletele noastre, pentru viața petrecută aici, pe pământ și pentru nădejdea dobândirii vieții celei veșnice”, a spus ierarhul. Biserica românească din Apateu a fost construită între anii 1798 și 1807.
Monitorul de Suceava anunță că gheața pentru crucile de Bobotează din Bosanci a fost adusă de la Lacul Roșu. Localnicii din Bosanci păstrează de peste 120 de ani obiceiul ridicării crucilor de gheață de Bobotează. Cum temperaturile înregistrate în ultima perioadă nu au dus la formarea gheții pe lacul din localitate, de unde în mod tradițional se extrăgea, mașinile pompierilor au plecat de la primele ore ale dimineții de luni spre Lacul Roșu, unde gheața s-a format normal pe suprafața lacului în urma temperaturilor scăzute de acolo. Fierăstraiele mecanice urmau să dea gheții forme de cruci, montate ulterior pe mese de gheață, sub forma unor altare.
News.ro semnalează, citând AP, că o persoană a murit şi încă una a fost rănită, duminică, în urma unui atac care a avut loc la o biserică din Texas. Cel care a murit era chiar pastorul bisericii. Atacul a avut loc la biserica metodistă Starville, din Winona. Poliţiştii au fost chemaţi să intervină după ce s-au raportat focuri de armă. În momentul atacului nu se ţinea o slujbă. Guvernatorul Greg Abbott a declarat: „Le sunt recunoscător forţelor de ordine care l-au prins pe suspect şi le cer texanilor să ni se alăture mie şi Ceciliei în rugăciunile pentru cei afectaţi de acest atac oribil”.