Revista „Sarea pământului“, zece ani de misiune

Un articol de: Constantin Ciofu - 15 Ianuarie 2015

În urmă cu un deceniu, în oraşul Târgu Ocna, judeţul Bacău, apărea primul număr al buletinului de informare misionar-pastorală şi culturală „Sarea pământului“. Scopul publicaţiei a fost acela de a revigora spiritualitatea ortodoxă de pe Valea Trotuşului.

Cel de-al 40-lea număr al revistei trimestriale „Sarea pământului“ a apărut la finalul lunii decembrie 2014 la Târgu Ocna, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Publicaţia a ieşit prima dată de sub tipar în luna ianuarie a anului 2005, după ce părintele Petru Roncea, fondatorul acesteia, a primit binecuvântare de la vrednicul de pomenire Arhiepiscop Eftimie Luca la hramul Schitului „Sfântul Eftimie cel Mare“ din Târgu Ocna. Toate apariţiile au fost puse sub îndrumarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, în vremea slujirii ca Arhiereu-vicar şi respectiv Episcop-vicar al eparhiei.

Cuvântul de binecuvântare din primul număr a fost oferit de IPS Părinte Ioachim. „Dacă preoţii şi credincioşii noştri din Târgu Ocna au sentimentul că ei constituie «sarea» care ţine echilibrul oraşului lor, pentru a-şi face cunoscută prezenţa în timpul şi locul în care Dumnezeu i-a rânduit să trăiască, iată, au adoptat şi această formă nouă de misiune: de a vorbi lumii de Hristos printr-un buletin misionar-cultural al locului, care va «îndulci» spiritualitatea ortodoxă din zonă şi nu numai. Binecuvântăm apariţia acestei publicaţii şi-i dorim succes în a-şi atinge scopul propus“, sublinia ierarhul care păstoreşte Eparhia Romanului şi Bacăului de la începutul acestui an.

„Mesager duhovnicesc din partea Bisericii“

Încă din primul editorial, redactorul fondator, pr. Petru Roncea, vedea în această publicaţie o şansă pentru revigorarea spiritualităţii de pe Valea Trotuşului: „Foile şi programele religioase sunt o alternativă la producţiile mediatice secularizate. Vom putea, oare, să vindecăm societatea românească, pentru ca aceasta să aibă apoi curajul şi tăria să pretindă mass-mediei programe creştine? Depinde câtă putere vor avea cuvintele noastre pentru însănătoşirea poporului şi dezvoltarea discernământului creştin în sufletul muribund al acestuia. Şi depinde cu cât foc vom reuşi să ne sărăm literele, pentru reaprinderea aspiraţiilor spirituale ale sufletului neamului românesc“. Cu ajutorul financiar al Primărei Târgu Ocna, „Sarea pământului“ a ajuns în mod gratuit în casele credincioşilor, prin intermediul parohiilor, devenind cu adevărat un mesager duhovnicesc din partea Bisericii. Varietatea mesajelor transmise în revistă au făcut-o interesantă nu doar în limitele oraşului, ea ajungând cunoscută peste tot, mai ales că fiecare număr este publicat şi în formă digitală pe site-ul Primăriei oraşului-staţiune Târgu Ocna. La ceas aniversar, redăm un fragment dintr-un cuvânt al gen. (r) conf. univ. dr. Vasile Jenică Apostol, istoric militar de marcă şi statornic colaborator al revistei: „Revista «Sarea pământului», buletin pastoral şi cultural al oraşului Târgu Ocna, ajunsă la maturitatea ce-i conferă aureolă în istorie, a împlinit un deceniu de existenţă în arcul de triumf al spiritualităţii ce leagă timpul efemer de eternitate. Apreciem munca neobosită a fondatorului acestei reviste, părintele Petru Roncea, pentru grija de a oferi la timp urbei de sub Măgura cuvânt cu har şi dres cu sare. Un gând de caldă apreciere, în acelaşi timp, Primăriei oraşului, care a făcut posibilă tipărirea acestui mesager de cultură şi de speranţă pentru viitor. La mulţi ani, tuturor!“.